G4Media.ro

VIDEO Grădina zoologică din Piatra Neamț va fi desființată / Locuitorii au…

Sursa Foto: Captură Youtube

VIDEO Grădina zoologică din Piatra Neamț va fi desființată / Locuitorii au fost impresionați de trauma ursoaicei Ina

Grădina zoologică din Piatra Neamț va fi desființată, după 117 ani de funcționare. Decizia a fost luată de consiliul local, la propunerea primarului, care a consultat mai întâi cetățenii. Oamenii au fost impresionați de trauma ursoaicei Ina, una dintre locatarele grădinii zoologice din oraș. Așa că au decis să elibereze din cuști, prin votul lor, toate vietățile, transmite site-ul știrileprotv.ro

Cei aproape 200 de locatari ai gradinii zoologice vor fi preluati de ONG-uri pentru protectia animalelor si vor începe o viată mai bună, din august.

Imaginile sfâşietoare cu ursoaica Ina, care continua să se învârtă și în libertate, ca-ntr-o închisoare imaginară, după 20 de ani petrecuți în cușca de la zoo din Piatra Neamţ, l-au determinat pe Andrei Carabelea, primarul oraşului, să propună desfiinţarea grădinii zoologice.




În februarie, edilul a organizat un sondaj de opinie pe reţelele sociale. Aproape 70% dintre respondenţi au cerut închiderea grădinii unde sunt găzduiţi acum ratoni, o maimuţă, lame, păuni, râși, dar și iepuri şi capre. Săptămâna trecută, consiliul local şi-a dat acordul.

  • Andrei Carabelea, primarul din Piatra Neamţ: „La desfiinţarea acestei grădini zoologice a dus doar conştiinţa, nu doar a mea, ci a întregii comunităţi şi a majorităţii consiliului local. Ne aducem aminte acele imagini care ne-au cutremurat, alertându-ne ca această grădină zoo a lăsat o amprentă negativă asupra animalelor care au vieţuit în ea. Ne aducem aminte imaginile cu ursoaica Ina care se învârtea în doi metri pătraţi”.

Iniţiativa a fost susţinută şi de activiştii de mediu. Din luna august, cele 174 de animale vor fi relocate.

Citește integral pe știrileprotv.ro

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Prin această decizie, Piatra Neamț ne dă tuturor o lecție de viață.

  2. 1. Gradina zoologica este orice aglomerare urbana ( cel putin ).
    2. Cu ,,gradinile zoologice” din curtile si casele oamenilor cum ramine ?!
    La aceea din Piatra Neamt nu erau sacrificate animale si pasari pentru hrana barbarilor dar pe la casele de oameni ( chipurile ) se ucid pasari si animale pentru infundarea pintecelui . De fermele si abatoarele industriale nu mai amintesc …..

  3. Toate gradinile zoologice ar trebui desfiintate. Vad lei facand lucruri mai interesante pe Tiktok.

    Dar in cazul de fata nu e altruism, ci saracie. Animalele nu vor fi eliberate cu adevarat. Da, unele vor muri daca sunt eliberate. Dar animalele nu sunt nemuritoare in general.

  4. Gradina zoologica din Piatra Neamt va deveni ceea ce a fost la origine : o gradina parc – Parcul Nicu Albu.
    Este f bine ca animalele nu vor mai fi tinute in custi insalubre si deosebit de mici pentru talia lor.

  5. Foarte bine!
    Numai la Brasov domnul primar nu face nimic in sensul asta, acolo gradina zoologica isi mareste efectivele cu animale tinute dupa gratii o viata intreaga.
    Gradinile zoologice, ca si circurile si acvariile si delfinariile, sunt o barbarie, distractie pentru oameni primitivi care isi educa prost si odraslele.