Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O distragere binevenită pentru un preşedinte în plin marasm politic: Joe Biden l-a prezentat luni pe Twitter pe noul locuitor patruped al Casei Albe, un căţel numit „Commander”, notează AFP, citată de Agerpres.
„Bine ai venit la Casa Albă, Commander”, se poate citi în legenda unei fotografii postate pe contul oficial de Twitter al preşedintelui şi aratând un căţeluş, care pare a fi un ciobănesc german, alergând cu o minge în gură.
O înregistrare video pe acelaşi cont îl prezintă publicului pe „noul micuţ al familiei Biden”.
În videoclip, căţelul poate fi văzut îndreptându-se în fugă spre preşedintele SUA – „Commander in chief”, comandant-şef al forţelor armate – care îl salută cu „Hey, pal” (Hei, amice).
Joe Biden este, de asemenea, filmat aruncând o minge sau intrând în Casa Albă cu căţelul în lesă, alături de soţia sa, Jill.
Preşedintele american suferă de o cotă de încredere foarte scăzută şi se confruntă cu numeroase blocaje politice, precum şi cu o resurgenţă a COVID-19.
Serviciile sale nu au oferit imediat detalii despre acest nou însoţitor, a cărui sosire va declanşa cu siguranţă o puternică curiozitate într-o ţară în care animalele de companie sunt deosebit de iubite şi răsfăţate.
Joe şi Jill Biden s-au mutat la Casa Albă cu doi câini, doi ciobăneşti germani.
Ei au anunţat pe Twitter în iunie anul trecut decesul celui mai în vârstă, Champ, la 13 ani.
Celălalt câine, Major, este primul animal prezidenţial trecut printr-un adăpost.
Major, care a muşcat doi angajaţi ai Casei Albe la câteva săptămâni distanţă, a fost trimis în apropiere, în statul Delaware, fieful familiei Biden, printre altele pentru a lua lecţii de dresaj.
În primăvară, s-a vorbit că o pisică se va alătura cuplului prezidenţial la Casa Albă, dar planul nu s-a concretizat deocamdată.
sursa foto: Facebook/ President Joe Biden
Oare când îl va face senator ?
Greu mai scremi ceva, de cand intra rublele tot mai greu…
Inteligent catel.