G4Media.ro

VIDEO EXCLUSIV Florin Cîțu, primele ambiții clare de lider PNL: Cu siguranță…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

VIDEO EXCLUSIV Florin Cîțu, primele ambiții clare de lider PNL: Cu siguranță voi candida la o funcție de conducere, alta decât cea de vicepreședinte / Ce spune șeful guvernului despre rolul lui Lucian Isar la Palatul Victoria

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, într-un interviu pentru G4Media.ro, că intenționează să candideze la Congres la altă funcție decât cea de vicepreședinte PNL, pe care o ocupă în prezent. Cîțu a evitat să spună clar dacă va candida la funcția de președinte sau de cea de prim-vicepreședinte PNL, afirmând că va clarifica acest lucru după ce partidul va stabili data Congresului.

În opinia sa, Congresul ar trebui organizat după finalizarea campaniei de vaccinare, pentru ca alegerile interne din partid să poată fi organizate fizic, nu online. Șeful Guvernului a declarat că nu sunt adevărate informațiile care circulă în partid, potrivit cărora nu se întâlnește cu primarii partidului atunci când aceștia solicită audiențe la premier.

”Este o informație falsă, nu știu cine aruncă asemenea informații în spațiul public, nu știu de ce le aruncă. Vorbesc foarte mult cu primari, au fost în ultimele săptămâni primari din toate zonele la mine. A, că nu fac cu toți poze, că nu le public, asta este altceva”, a declarat șeful Executivului.

Cîțu a precizat că Ludovic Orban ”susține foarte mult” guvernul pe care îl conduce.  ”Bugetul a trecut prin Parlament exact cum ne-am dorit cu toții. A avut un rol important domnul președinte Orban aici, a condus foarte bine ședințele din Parlament, fără nici un fel de probleme. Este clar că susține pe față guvenarea și își dorește să avem o guvernare de succes”, a precizat Cîțu.

Întrebat ce rol are la Guvern consilierul onorific Lucian Isar, despre care liberalii spun că este mâna dreaptă a premierului și că are tot mai multă influență asupra premierului, Florin Cîțu a admis că discută ”foarte mult despre strategia pe companii” și că pe teme economice se consultă cu Isar.

Când era ministrul finanțelor, Cîțu l-a numit pe Lucian Isar în poziția de reprezentant al României la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Cei doi se cunosc de peste 15 ani, din mediul bancar, unde au fost șefi de trezorerie la Citybank și Bankpost, respectiv ING.

Personaj controversat după atacurile la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, Isar este soțul Alinei Gorghiu, fost lider PNL.

INTERVIUL INTEGRAL / Urmărește de la minutul 43 răspunsurile premierului Florin Cîțu la întrebările pe teme politice

Dan Tăpălagă: În urmă cu două săptămâni ați declarat că veți face reforme citez ”indiferent de costul pe care s-ar putea să-l plătesc în acel Congres, pentru orice funcție aș candida acolo”. La ce funcție ați dori să candidați?
Florin Cîțu: Deocamdată, așa cum am spus și atunci, ne concentrăm pe guvernare. Cel mai bun lucru pe care să-l arăt românilor în acest moment este o guvernare de succes. Sunt de principiul că toate se spun și se fac la timpul lor. În acest moment este vorba de guvernare. Dar este adevărat, la Congres voi candida la o funcție. Sunt vicepreședinte astăzi, cred că experiența mea din ultimii ani în politică va ajuta partidul cumva, de undeva, de acolo de la vârf, dar o decizie sa va lua la timpul potrivit pentru funcția respectivă.

Dan Tăpălagă: Asta e problema dvs, partidul nu vă percepe ca lider politic. N-ați dat niciun semnal clar în interiorul partidului că vă intereseză o poziție de conducere în PNL. De ce?
Florin Cîțu: Sunt la vârful partidului, sunt vicepreședinte. Să știți că nu sunt foarte mulți vicepreședinți. M-am ocupat de partea economică a partidului și conduc un guvern în care PNL reprezintă cea mai mare parte. Reprezint Partidul Național Liberal în acest guvern.

Dan Tăpălagă: Și cam când veți anunța dacă doriți să fiți mai mult decît vicepreședinte PNL?
Florin Cîțu: Mai este și prim-vicepreședinte. Ha, ha, ha.

Dan Tăpălagă: Când veți anunța dacă vă doriți prim-vicepreședinte?
Florin Cîțu: În primul rând nu s-a anunțat nimic despre Congres. Nimeni nu și-a anunțat…

Dan Tăpălagă: Va fi acum în iunie, în septembrie, în octombrie?
Florin Cîțu: Vedeți, nimeni nu știe când va fi Congresul.

Dan Tăpălagă: Vă întreb. Nu eu trebuie să știu, dvs trebuie să știți.
Florin Cîțu: Trebuie să fie o decizie luată în Biroul Politic Național, în Consiliul Național, vom discuta după aceea, când știm că e Congresul, vor fi candidaturi…

Dan Tăpălagă: Când ar fi mai bine să fie?
Florin Cîțu: Eu cred că cel mai bine ar fi să fie după ce vedem cum a mers cu campania de vaccinare. După ce terminăm campania de vaccinare, e bine să ai și un Congres. Pentru că un Congres înseamnă democrație, exprimare de opinie și aș vrea să fie, toți vrem să fim, aproape cu colegii când … Un Congres online nu ar exprima același lucru.

Cristian Pantazi: Deci vreți un congres fizic, cu delegați, cu o mie de oameni, cum scrie în statutul PNL.
Florin Cîțu: Exact.

Dan Tăpălagă: Dacă aș fi primar PNL acum, cu cine trebuie să vorbesc când am de rezolvat probleme administrative: cu premierul Florin Câțu sau cu liderul PNL, Ludovic Orban?
Florin Cîțu: Păi, depinde ce probleme, dacă sunt probleme politice, cred că domnul Orban. Dacă sunt probleme care țin de Executiv, cu premierul.

Dan Tăpălagă: Ei, problema e că primarii se plâng, domnule Cîțu, că dvs nu răspundeți la telefon, în timp ce la ușa domului Ludovic Orban de la Camera Deputaților este pelerinaj.
Florin Cîțu: Nu-i adevărat. Aici chiar nu-i adevărat. După dumneavoastră mă întâlnesc cu câțiva primari, m-am întâlnit și ieri cu câțiva primari, primari de orașe foarte mari, de municipii foarte mari. Deci mă întâlnesc cu președinți de Consiliu Județean. Este o informație falsă, nu știu cine aruncă asemenea informații în spațiul public, nu știu de ce le aruncă. Vorbesc foarte mult cu primari, au fost în ultimele săptămâni primari din toate zonele la mine. A, că nu fac cu toți poze, că nu le public, asta este altceva. Nu mi se pare că toate aceste discuții trebuie să fie în spațiul public. Dar mă întâlnesc cu colegi din partid de foarte multe ori și repet, nu înțeleg cine și de ce ar arunca aceste informații în spațiul public. Chiar mi se pare o tâmpenie chestia asta…

Dan Tăpălagă: Chiar de la dvs din partid.
Florin Cîțu: Repet, nu știu de ce ar da cineva asemenea informații, pentru că nu sunt adevărate. Și nu cred că cineva vrea să facă rău PNL, pentru că, totuși, este un guvern condus de PNL. Nu poți să spui că premierul liberal nu vorbește cu primarii. Cred că sunt doar niște informații aruncate, par mai mult de la dușmanii noștri decât din partid.

Dan Tăpălagă: Revenind, ca să tragem linie pe tema asta, Congres, alegeri, vă interesează o funcție de conducere în PNL alta decât vicepreședinte.
Florin Cîțu: Cu siguranță. Cu siguranță.

Dan Tăpălagă: Alta decât vicepreședinte?
Florin Cîțu: Da. Da.

Dan Tăpălagă: Asta înseamnă prim-vicepreședinte sau lider PNL.
Florin Cîțu: Discutăm toate la timpul lor. Până nu știm când e congresul, nu are rost să vorbim. În prima parte a interviului ați ridicat foarte multe teme importante. Vă dați seama că acelea sunt prioritare?

Dan Tăpălagă: De aia le-am și discutat. Dar și astea sunt importante.
Florin Cîțu: Bineînțeles că sunt importante, dar încă nu este o decizie. Vor deveni mult mai importante atunci când avem o decizie pe Congres.

Dan Tăpălagă: La scorul obținut de PNL, ați fi rămas liderul, dacă erați, partidului sau demisionați?
Florin Cîțu: Aici fiecare ia o decizie în funcție de cum și-a..

Dan Tăpălagă: Ce făceați?
Florin Cîțu: Eu cred că…Nu m-am gândit la acest lucru. Când o să am un obiectiv în față și nu mi-l ating, o să văd atunci cum reacționez. Sunt un om de cuvânt. Când am fost propus prima dată premier și a trebuit să fac un pas înapoi, am făcut un pas înapoi?

Dan Tăpălagă: A procedat corect Rareș Bogdan cerând demisia șefului de partid pentru rezultatul modest, sub așteptări, obținut de PNL?
Florin Cîțu: Aici, Rareș astăzi cere demisii, mâine are mai multe declarații. Nu-mi dau seama. Repet. În ce mă privește, sunt un om care nu ține de funcții și, atunci când interesul partidului o cere, fac și pasul înapoi.

Dan Tăpălagă: Simțiți că vă susține Ludovic Orban în Parlament, politic vorbind, sau că ar fi mai degrabă interesat să transmită că nu vă descurați fără el, coaliția fără ajutorul lui?
Florin Cîțu: Cred că ceea ce am văzut la buget, toată lumea a văzut, susține foarte mult această guvernare. Bugetul a trecut prin Parlament exact cum ne-am dorit cu toții. A avut un rol important domnul președinte Orban aici, a condus foarte bine ședințele din Parlament, fără nici un fel de probleme. Este clar că susține pe față guvenarea și își dorește să avem o guvernare de succes.

Dan Tăpălagă: Bun, dar ce interes ar avea domnul Orban să reușiți, pentru că, foarte probabil, va fi contracandidatul dvs la Congres?
Forin Cîțu: Acum dvs faceți o speculație, îmi place cum v-ați dus în direcția aceea și ați spus, dar nu are…pentru că președintele Partidului Național Liberal dorește ca o guvernare condusă de un lider PNL să aibă succes. Dacă guvernarea are succes, și PNL are de câștigat.

Cristian Pantazi: Pe de altă parte, chiar domnul Orban a anunțat că va veni cu un amendament la OUG-ul care elimină din gratuitățile pentru studenți, un amendament care ar da înapoi aceste gratuități. Adică invers decât ați spus dvs. Totuși, lucrurile astea par puțin ostentative în public. Ori se rezolvă în interior, ori arată rău.
Florin Cîțu: Încă nu am văzut amendamentul. Nu l-am văzut pe nicăieri pus și nici semnat de domnul președinte Ludovic Orban.

Dan Tăpălagă: Cine va fi liderul partidului după Congres, dvs, domnul Orban sau altcineva, va fi și candidat la prezidențiale în 2024 sau nu-i obligatoriu?
Florin Cîțu: Nu-i obligatoriu.

Dan Tăpălagă: Poate să fie altcineva.
Florin Cîțu: Bineînțeles. O să fie cel care va fi plasat cel mai bine în sondaje. Vă dați seama.

Cristian Pantazi: Dvs pe cine vedeți în momentul ăsta, cu trei ani înainte de alegerile prezidențiale, candidatul liberal? Cine este urmașul politic al lui Klaus Iohannis?
Florin Cîțu: Chiar dacă sunt eu nou în politică, am învățat că lucurile se schimbă peste noapte. Să te gândești peste trei ani de zile, e o perioadă foarte lungă în politică.

Dan Tăpălagă: Ultima chestiune, intrând la dvs, cred că l-am văzut pe domnul Lucian Isar la cabinet, dânsul era, nu?
Florin Cîțu: Dânsul era, da.

Dan Tăpălagă: Ce rol are? Tot mai mulți îl văd mâna dvs dreaptă, un om-cheie în aparatul guvernului?
Florin Cîțu: Este consilier onorific, mai am câțiva consilieri onorifici.

Dan Tăpălagă: Da, dar domnul Isar era aici, nu altcineva.
Florin Cîțu: Ei, dacă veneați ieri, îl vedeați pe Victor Costache. Depinde când veniți. Ieri a fost sănătate, astăzi e economie.

Dan Tăpălagă: Ce rol are în calitatea lui de consilier onorific, ce face mai exact?
Florin Cîțu: Discutăm foarte mult despre strategia pe companii, de exemplu. Aici am discutat cu domnul Isar. Pe vaccinare vorbesc cu domnul Costache, ăsta e rolul acestor consilieri. Dar în ce privește pe economie, vorbesc cu domnul Isar.

Dan Tăpălagă: Se ocupă și de agenda dvs de întâlniri, stabilește cine intră, cine nu intră?
Florin Cîțu: Nu, nu. Aici avem șefa de cabinent, se ocupă de agenda de întâlniri. Nu. Sunt doar discuții principiale despre cum ar trebui să funcționeze o economie cât mai liberal. Acesta e rolul.

Citește și

EXCLUSIV Premierul Cîțu: Proiectul legii offshore pentru gazele din Marea Neagră trebuie negociat în coaliție / OUG pentru excluderea companiilor chineze de la proiecte de infrastructură, în viitoarea ședință de guvern

EXCLUSIV Florin Cîțu despre decizia Tribunalului de a respinge cererea de redeschidere a dosarului 10 August: I-am cerut ministrului Justiției să vină rapid cu soluții ca vinovații să plătească / Sunt dezamăgit, dar nu ne vom opri

EXCLUSIV Cîțu: Guvernul va elimina prin OUG cotizarea automată la sindicat / Să facă efortul lunar să plătească cine vrea să fie membru al unei organizații

EXCLUSIV Premierul Cîțu cere amenzi pentru persoanele care nu poartă mască / Scenariu optimist: 70% din populație va fi vaccinată până în iunie / Școlile ar putea primi teste pe bază de salivă pentru elevi

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. foarte bine!

    dar in acest caz trebuie schimbata denumirea partidului, din Partidul National Liberal in Partidul Liberal!

    sa fie clara ruptura cu mostenirea istorica a Bratienilor?

    Domnul Citu nu are nici cea mai mica legatura cu filosofia politica si economica a Bratenielor!

  2. Lider care posteaza pe Facebook in timp ce e PM? e dependent de online?

  3. Pozitia de mascota e disponibila.

    Domnule Talparaga, nu mai banati IP-urile oamenilor care posteaza pareri diferite, sunteti patetic.

  4. In Romanica nu avem politicieni ci hoarde gasti si haite gata sa se infrupte din banii care culmea si-i dau singuri ca in lozinca ‘comunista’ > de fa fiecare dupa putinta, fiecaruia dupa NEVOI, si vad ca ei au nevoi fie ca sunt pzd sau altii.
    Pzd vad ca s-au indreptat catre primarii unde oricum nu-i intreaba nimeni unde se duc banii.

  5. Intr-o tara civilizata, Catu nu ar fi fost prim ministru. Intr-o tara civilizata, subminarea propriei economii este considerata infractiune. Intr-o tara civilizata, Catu ar fi candidat cel mult pentru titlul de sef camera detinere. Pentru ca intr-o tara civilizata, Catu ar fi fost la puscarie pentru infractiuni economice indreptate impotriva monedei nationale.
    Romania nu este o tara civilizata. De asta Catu da din gura pe sticla! Si o cohorta de usrsisti si alte zburatoare i se inchina ca la icoana.

  6. Chelului tichia de mărgăritar îi lipsește ! Asta lipsește PNL-ului, Cățu președinte de partid. Odată ajuns Câțu președintele PNL-ului va dispare și partidul. Oricum PNL-ul nu mai are nimic în comun cu originea sa istorică.

  7. Dupa atatia prim min psdisti, unul mai toxic decat celalalt, in sfarsit avem un PM bun, serios, pus pe treaba. Succes D-le Prim Ministru !!!!!

  8. @sincer.Ai perfecta dreptate, Subscriu. Coaliția funcționează și va avea rezultate peste așteptări. Câți este ancorat în realitate, este om serios și va fi apreciat în Uniunea Europeană. De asta îl ataca pesedistii, și mai ales Cristoiu, Cristache și Tuca. Vad ca face ce a promis, și sunt disperați

    • Băi imbecilule!!! Câtu al tau s-a împrumutat într-o lună cât PSD-ul in 30 de ani. Fmm de postac imbecil!

    • @Eugen, Gaspadin, breh
      Este Admirabil, Corect ca ai recunoscut “fapta” celor de la P$D, insa ai luat o pe aratura cu privire la destinatia imprumutului contractat de P$D. Banii aceia au ajuns in Visteria Personala a P$D si A Lichelelor Aferente adresei kiselff zece. Sa Nu Uiti Asta!

  9. Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati! Nici nu a inceput omul sa se apuce de treaba , nici n-a aparut bine articolul, ca trompetele pesediste au si inceput sa sune asurzitor, doar, doar, ar putea sa acopere zgomotul de fond. Am avut rabdare 31 de ani ca lucrurile sa se indrepte in Romania, unde hoarda PSD-ista a a furat cu nesat tot ce le-a cazut sub mana. De la puii de sub closca pana la combinate siderurgice si banci ( nu de cele din parc). Acum cand vad ca le-a zburat puiul cu ata si romanii s-au trezit din letargie, acum cand niste oameni seriosi vor sa sa apuce temeinic da treaba, pentru a reconstrui ceeace au demolat ei, au inceput sa arunce fara temei cu laturi numai si numai pentru a-i denigra crezand ca astfel ii vor impiedica, sa-si atinga scopul. Le doresc celor noi sa nu se lase intimidati si sa continuie reformele atat de necesare tarii, iar celor care incearca sa puna bete in roate,- dupa ce au furat pentru tot neamul lor o viata intreaga – O GRABNICA SI DEFINITIVA DISPARITIE!!!… Multumesc lui DUMNEZEU ca am mai apucat ca sa traiesc aceste zile!

  10. In trecut, pe vremea albanezului parizian VV Ponta s a intamplat un “interviu” similar al lui Dan Tapalaga, ce a urmat dupa acel interviu este istorie. Istoria se repeta.

  11. Deci un tip care e dovedit ca a incercat sa fure de la romani (vezi atacul speculativ asupra leului) are si urmeaza sa primeasca o multitudine de parghi si opotunitati ca sa fure din nou.
    Bravo natiune!

  12. @eugen, Eu sunt un om în vârstă, politicos și argumentat. Îmi pare rău că postacii pesedisti când nu au argumente, insulta, jignesc și înjura. M-amai insultat unul @kinki. Promit sa nu le mi răspund.

  13. @eugen, Eu sunt un om în vârstă, politicos și argumentat. Îmi pare rău că postacii pesedisti când nu au argumente, insulta, jignesc și înjura. M-amai insultat unul @kinki. Promit sa nu le mai răspund.