G4Media.ro

VIDEO De ce să mergi ca voluntar la un festival? Sara, Andrei…

sursa foto: Gabriel Mateescu

VIDEO De ce să mergi ca voluntar la un festival? Sara, Andrei și Ionuț povestesc experiența de la Neversea

Peste 1000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani și pasionați de industria muzicală au facut parte din echipa de voluntari ai festivalului Neversea, care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Constanța.

Trei tineri, Sara, Andrei și Ionuț, care au 17 și respectiv 18 ani, au oferit pentru ENTR/G4Media o perspectivă asupra felului în care s-a desfășurat festivalul Neversea din perspectiva celor care au participat la voluntariat. Toți au declarat faptul că principala motivație pentru care au participat a fost potențiala experiență acumulată la activități, care contează pentru viitor.




„Adeverința pe care o primesc de aici mă ajută extrem de mult la dosar, pentru facultate”, a explicat Ionuț. Același avantaj a fost menționat și de Andrei. Apoi, experiența în sine, de a cunoaște oameni și de a contribui la desfășurarea evenimentului.

Voluntarii au fost repartizați, potrivit Neversea.com, în urma completării unui formular online, în baza preferințelor specificate, dar și profilului lor pe rolurile disponibile. Departamentele disponibile au fost: angels (artiști), acreditări, check-in, backstage, resolution, resurse umane, user experience și acces. După ce echipele au fost întregite, a urmat un proces de pregătire în care tinerii au învățat fundamentele managementului proiectelor, principiile de comunicare, customer care și self-management.

„Ni s-a făcut un instructaj despre protecția muncii, ce să facem în cazul unui incendiu, să nu facem lucruri care ne pun in pericol siguranța, etc. În principiu un instructaj privind siguranța în festival”, a declarat unul dintre tineri, despre felul în care au fost instruiți.

De asemenea, voluntarii au avut mai multe obligații precum: să ajungă la timp la tură, să respecte persoanele din jur, atât restul voluntarilor, coordonatorii, cat și civili festivalierii si să poarte tricoul de voluntar în interiorul festivalului. Aceștia au avut atribuții în funcție de departamentul din care au făcut parte.

Experiența practică este un atu pentru tinerii care nu au mai avut un loc de muncă și candidează la diferite joburi. Reprezentanții angajatorilor menționează în intervențiile publice faptul că participarea la proiecte și activități de voluntariat este lucată în considerare la selecția candidaților.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...