Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O pereche de avioane de luptă F-35A Lockheed Martin au aterizat pentru prima dată pe o autostradă, arată imagini ale armatei norvegiene, un pas care le permite să reducă timpul vulnerabil la sol în timp de război, scrie Reuters.
Cele două avioane ale Forțelor Aeriene Regale Norvegiene au aterizat joi după-amiază la Tervo, în centrul Finlandei, în cadrul unui exercițiu militar.
Imediat după aterizare, realimentarea a fost efectuată cu motoarele în funcțiune, o așa-numită „realimentare la cald”, a precizat armata norvegiană, înainte ca avioanele să decoleze din nou.
„Avioanele de vânătoare sunt vulnerabile la sol, așa că, putând folosi aerodromuri mici – și acum autostrăzi – (acest lucru) ne crește capacitatea de supraviețuire în război”, a declarat în comunicat generalul-maior Rolf Folland, șeful Forțelor Aeriene Regale Norvegiene.
Finlanda, care a aderat la NATO în aprilie, are o frontieră comună de 1.300 km cu Rusia. Norvegia este un membru fondator al alianței.
Un alt tip de F-35, F-35B, care poate ateriza pe verticală, a mai aterizat pe drumuri. Aceasta a fost o premieră pentru această versiune specială a avionului F-35, care nu poate ateriza vertical.
F-16 pot, de asemenea, să aterizeze pe drumuri.
Finlanda intenționează să cumpere 64 de avioane de luptă F-35 de la Lockheed Martin.