
VIDEO Alianța USR PLUS și PNL au sesizat Poliția și DNA după apariția unui filmuleț în care angajați ai Primăriei Sectorului 5 ar falsifica semnături pentru candidaturile lui Daniel Florea și Gabriela Firea
UPDATE: Candidatul susținut de PNL și USR PLUS la Primăria Sectorului 5, Cristian Băcanu, a anunțat că, luni dimineață, a depus plângere penală în legătură cu acest caz.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Am formulat în această dimineață plângere penală cu privire la modul în care au fost falsificate semnăturile de către PSD în Sectorul 5! Nu voi permite ca oamenii din Sectorul 5 să mai fie furați!”, a anunțat Băcanu pe pagina sa de Facebook.
Știrea inițială: Alianța USR PLUS a sesizat Poliția și DNA după apariția unui filmuleț în care angajați ai Primăriei Sectorului 5 ar falsifica semnături pentru candidaturile primarului Sectorului 5, Daniel Florea, și primarului general, Gabriela Firea.
„Am făcut sesizare la Poliția Română și DNA pe tema privind filmarea procesului de colectare a semnăturilor pentru alegerile locale București 2020, sector 5 și PMB, în favoarea lui Daniel Florea și Gabriela Firea”, a anunțat Octavian Berceanu, consilier general din partea USR.
Filmulețul a fost postat pe Facebook de Vlad Voiculescu.
„La primărie DFectă a Sectorului 5, oameni plătiți din bani publici falsifică semnături de zor pentru PSD, Florea și Firea. Aceasta este imaginea tragică a administrațiilor locale din București conduse de baroni”, a scris acesta.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
46 comentarii