Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunţat, vineri, după discuţia cu comisarul european desemnat pentru afaceri interne, austriacul Magnus Brunner, că am intrat în linie dreaptă în privinţa aderării complete a României la spaţiul Schengen, el pezentândd trei scenarii de lucru: o decizie rapidă în acest an, varianta moderată, cu o decizie a noii Comisii Europene şi scenariul pe termen lung, cu o amânare din cauza situaţiei politice din Bulgaria, transmite News.ro.
”Am intrat în linie dreaptă în privinţa aderării complete a României la spaţiul Schengen. Am discutat despre acest proces cu Comisarul European desemnat pentru afaceri interne, austriacul Magnus Brunner”, scrie europarlamentarul PSD pe Facebook.
Victor Negrescu arată că în prezent există trei scenarii de lucru:
1. Decizia rapidă. Până la finalul mandatului actualei Comisii Europene, mai exact 1 decembrie, se adoptă la nivel tehnic o decizie privind intrarea completă a României în zona de liberă circulaţie.
2. Varianta moderată. Se aşteaptă noua Comisie Europeană şi se aprobă în marja Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, sau poate chiar în cadrul reuniunii ministeriale, o decizie în această privinţă.
3. Scenariul pe termen lung. Decizia este amânată din cauza situaţiei politice din Bulgaria, a presiunii partidelor populiste din anumite state membre sau invocându-se apariţia unor evenimente de securitate neprevăzute.
”Mă bucur că am continuat să punem presiune pentru atingerea acestui obiectiv, chiar şi atunci când am fost criticaţi pentru că am menţinut acest subiect sus pe agenda europeană. Jocurile nu sunt închise. La fel ca premierul Marcel Ciolacu, sunt încrezător însă că România va deveni membră a spaţiului Schengen pe cale terestră”, subliniază Negrescu.
Varianta pe termen foarte lung este singura de luat în serios. Adică după ce intră în Schengen Bosnia. Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania .
Celelalte sunt băgate la șto pentru alegerile din România.
Da, da. Intram. Nu uitați sa votați PSD, pentru ca ei ne-au băgat, ei fac, ei dau.
Sunt trei variante: se poate, poate se poate si s-ar putea sa nu se poata. Foarte interesanta veste ne-a dat baiatul acesta!