Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Milionarul Victor Micula a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile muncă în folosul comunității la Primăria Oradea sau la Mănăstirea Sfintei Cruci din județul Bihor. Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Victor Micula a fost judecat pentru acces ilegal la un sistem informatic, iar instanța de fond, Tribunalul Bihor, îl condamnase la închisoare cu executare.
În noiembrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea lui Victor Micula de strămutare a procesului.
Pe fond, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe Victor Micula la 3 ani şi o lună de închisoare în regim de detenţie pentru două fapte de acces ilegal la un sistem informatic. În dosar au fost judecați și patru agenție de poliție.
Dosarul a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, după o anchetă a DGA Bihor care a scos la iveală modul în care Victor Micula şi poliţiştii din anturajul său ar fi transformat sistemele informatice ale MAI într-un soi de „motor de căutare personal”.
Procurorii l-au acuzat pe Micula că, sprijinit de agenţi, a accesat ilegal baze de date pentru a obţine informaţii despre diverse persoane, vehicule, identităţi sau situaţii din evidenţe care nu îi erau destinate.
Conform rechizitoriului, poliţiştii nu doar că îi furnizau informaţii interne, ci îi permiteau şi acces direct la terminale, lăsându-l să caute singur în aplicaţiile instituţiei. În plus, unii dintre ei l-ar fi scutit de sancţiuni contravenţionale.
Cum hotărârea Tribunalului Bihor din 10 septembrie nu a fost definitivă, atât Micula, cât şi poliţiştii condamnaţi au declarat apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Oradea. După strămutarea dispusă de Înalta Curte, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia.