Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o casă din comuna Codăeşti, focul extinzându-se ulterior la alte două locuinţe, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, la faţa locului intervin patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi echipaje specializate din cadrul Detaşamentului Vaslui.
„Detaşamentul Vaslui a fost solicitat să intervină cu mijloace şi echipaje specializate pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din localitatea Codăeşti, existând posibilitatea ca în incendiu să fi fost surprinsă o persoană. Incendiul s-a extins la alte două locuinţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
În funcţie de evoluţia situaţiei, la faţa locului urmează să fie trimise echipaje suplimentare.
Sursa foto: ISU/arhiva
Aia e casă sau căsoaie?
Cu scumpirile actuale asigurarea e cea mai buna solutie