Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vânzările supermarketurilor britanice au înregistrat în perioada restricţiilor impuse de guvern pentru limitarea extinderii noului coronvirusului cea mai mare creştere a vânzărilor din ultimii 25 de ani, de 14,3%, potrivit datelor publicate miercuri de firma de cercetare a pieței Kantar, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Perioada de 12 săptămâni încheiată pe 17 mai include vânzările masive din luna martie, anterioare restricţiilor, şi opt săptămâni în care autorităţile au recomandat oamenilor să stea în case.
Marea Britanie este sub restricţii de pe 23 martie, dar măsurile sunt ridicate treptat.
Dintre cei mai mari patru retaileri de alimente, liderul Tesco a consemnat cele mai bune performanţe, cu un avans al vânzărilor de 12,7%, urmat îndeaproape de ocupantul locului al doilea, Sainsbury, cu o creştere de 12,5%. Vânzările Morrisons, compania aflată pe locul patru pe piaţă, au urcat cu 9,8%, iar cele al Asda, companie deţinută de grupul Walmart, au consemnat cea mai mică creştere, de 6,5%.
Cele mai bune performanţe au fost înregistrate însă de Co-operative, companie aflată pe locul 6 pe piaţă, cu un avans al vânzărilor de 30,8%.
Într-o perioadă de patru săptămâni încheiată pe 17 mai, vânzările supermarketurilor au crescut cu 17,2% în termeni anuali, în timp ce guvernul a anunţat prima etapă de relaxare a restricţiilor.
Sursa foto: Pixabay.com