Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vanessa Amal Youness a fost condamnată vineri la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzată că a primit 1 milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licenţelor Microsoft. Decizia Curții de Apel este definitivă.
Instanţa a mai decis confiscarea de la Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, a sumei de 1 milion de euro, în echivalent lei la cursul BNR.
Context
Potrivit DNA, în perioada februarie – august 2011, Youness ar fi pretins şi ulterior ar fi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT Microsoft pentru produse utilizate în şcoli.
Documentaţia a fost aprobată la data de 6 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, indică DNA. Cu toate acestea, Youness a primit banii pretinşi, în două tranşe, printr-un intermediar, astfel: suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăţi controlate de inculpată, exact în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor, 14 iulie 2011, iar restul sumei i-a fost înmânată în numerar, precizează anchetatorii.
Conform unor articole din presa centrală, denunţători în acest caz sunt oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.
Presa a relatat că Vanessa Youness ar fi o apropiată a fostului premier Emil Boc, acesta fiind de altfel audiat ca martor în proces.
Cu ce se mai ocupă Vanessa Youness
Vanessa Youness este proprietara clinicii de welness Youness Clinic, care pe site-ul oficial promite terapii exotice pentru clienți. Clinica a fost în centrul multor reportaje TV de-a lungul ultimilor ani, multe vedete din showbiz făcând reclamă presupuselor tratamente.
Ea este partenera de viață a lui Gelu Oltean, fost șef în două mandate al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din Ministerul de Interne, unul dintre cele mai puternice servicii secrete din România. Oltean admitea într-un interviu din februarie 2019 din Evenimentul Zilei relația cu Vanessa Youness, dar și faptul că a încercat AYAHUASCA într-o experiență ”spirituală” în America de Sud.
Cei doi mai sunt anchetați de DIICOT și într-un dosar de trafic de droguri, fiind acuzați că în clinica deținută de Vanessa în Dâmbovița erau organizate şedinţe de „şamanism” (unde se consuma AYAHUASCA). La aceste ședințe la care participau zeci de persoane, inclusiv persoane cunoscute în spațiul public, se consuma băutura tradiţională AYAHUASCA, folosită de triburile din jungla peruană. Dosarul pentru acest caz stă blocat de circa un an, la Tribunalul Dâmboviţa.
3 ani pt un milion de euro???
In maxim jumatate de an iese in libertate si ramana cu prada.
1 milion au descoperit.
In fapt poate sunt 15 milioane
Daca prind 5 mil euro pa trei ani ma bag…
Si acum sa vedem pe jartelu gelutzu ce isi dorea mult mult pe unii la pushcherie cum face drumuri la targsor. E bine oricum ca se obisnuieste cu lumetul, zidurile si atmosfera pentru cand ii vine randul. 😂 Sa bem si sa ne veselim 😂😂😂
Oare cati oameni care au plecat sa se cocoseze cu munca in strainatate castiga aproape 28000 de euro pe luna in mana timp de 3 ani? Asta daca face toti cei trei ani.
Ok, q u rva merge la bulau da recuperarea prejudiciului…confiscarea extinsa?…alooo !!!😠😠😠😠
Aia viață, frate!
Nu ma intereseaza anii de inchisoare… asta nu ajuta partea vatamata, cetateanul. Ar trebui schimbata politica penala. Pentru infractiuni financiare, in principal pedepse financiare. 1 mil. euro confiscati si amenda penala inca 2 mil euro. Cum e in Franta, Spania. Sa munceasca restul vietii sa ii plateasca. Ii trimitem la inchisoare sa manance, sa fac sport, sa joace table tot pe banii cetateanului. Chiar nu vedem care ne e interesul.
tribunalul dambovita????!?!???? o nenorocire!!!!
Românca sadea! În România este mai rentabil să dai tunuri de milioane, rămâi și cui banii și faci acolo jumătate din sentință pentru bună purtare. Să o vezi pe Udrea cum ne scuipă pe obraz! Trăiască justiția PENALĂ!!!
Astea sunt Serviciile, aflate in slujba cleptocratiei. Probabil banii au fost cheltuiți de iubiți impreuna, de informațiile furnizate de El a beneficiat in mod evident si Ea samd. , probabil nu-i prima data, probabil ca mai sunt multi la fel ca ei.
Un milion mita, trei ani. O legatura de patrunjel nefiscalizata, cinci ani.
Bogatii baga demeteuu’
Dar banii, unde-s banii fah zdreanto?
Ok, am inteles. Ea a luat banii dar d-l Gelu Oltean care a beneficiat de ei, ce a primit de la instanta ?
Ea e persoana privata, d-le Gelu Oltean era functionar al statului.