Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În februarie 2025, JD Vance ținea la München fulminantul său rechizitoriu împotriva Europei „decadente”. Astăzi, organizatorii forumului din capitala bavareză au publicat un raport în care Trump este desemnat drept principalul demolator al ordinii mondiale.
Pe 8 februarie 2025 publicam pe pagina mea de Facebook textul de mai jos. Este greu să nu trăiești sentimentul abisului.
Acum Trump vrea să „naționalizeze” alegerile. Este îngrozit de ce va veni în noiembrie. Va recurge la orice truc, la orice matrapazlâc, la orice mișelie pentru a micșora pagubele. This is madness with a diabolical method in it. Nebunie cu metodă diabolică. Căreia trebuie să-i ținem piept nepanicați, lucizi, realiști și onești.
Vancismul e în pierdere de teren. La München anul acesta merge Marco Rubio.
„Încerc să procesez avalanșa de informații care de care mai deconcertante. Suntem cu toții perplecși. Observ cum se coagulează elementele autoritarismului. Trumpismul este o religie politică. Face parte din tendința globală a Noului Obscurantism. Are sacerdoți și zeloți. Are un set de idei fixe pe care le decretează adevăruri definitive. Slogane, pancarte, cuvinte de ordine. Nu are de-a face cu moralitatea.
Sateliții trumpiști (vezi reuniunea de la Madrid) sunt din (cel puțin) două categorii. Maniaci și farseuri. Sunt fundamental ostili pluralismului. Urăsc alteritatea. În jurul lui Trump sunt tot felul de personaje care nu sunt neapărat de acord în toate privințele. L-am văzut ieri seară pe Marco Rubio încercând să explice, cumva jenat, agresiunea fulgerătoare împotriva USAID. Ca administrator interimar, Rubio, nu Musk, ar fi fost îndrituit să conducă «restructurarea». Epurări, verificări, dosare de cadre. Gleichschaltung.
Detectivii juvenili recrutați de tehnomagnatul megaloman bântuie fără niciun mandat prin diverse departamente și agenții. Unul a postat infamii șovine. În special la adresa indo-americanilor. Îl îngrețoșează tot ce este indian. Musk l-a concediat, apoi l-a reangajat. La solicitarea cui? A hiper-oportunistului Vance a cărui soție este ea însăși originară din India. Sute de procese. Vor fi mii. Unul dintre primele cazuri care vor ajunge la Curtea Supremă va fi decizia de abrogare a cetățeniei pe bază de birthright. Trump și camarila sa vor să abolească 250 de ani de istorie americană. Trumpismul încearcă să împace capra și varza. Tradiția lui John Adams și cea a lui Thomas Jefferson. Guvern federal versus states. De fapt le subminează pe amândouă. De aici și sentimentul că ne aflăm într-un vehicul condus de un șofer orb”.