Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Războiul Rusiei în Ucraina a provocat rapid la nivel global și mai ales în Europa o criză energetică de proporții, foarte multe state europene fiind dependente de gazul rusesc. Deși România este mai ferită de impactul aprovizionării din Rusia, nu înseamnă că nu am putea avea deloc probleme. Economedia a întrebat mai mulți europarlamentari despre cum cred ei că va arăta criza energetică iarna aceasta și care ar putea fi posibilele scenarii pentru anul viitor. La nivel general, europarlamentarii chestionați de Economedia sunt optimiști, spunând că Europa și România nu ar avea de ce să aibă probleme în această iarnă în ceea ce privește consumul de energie, deoarece țări din Europa și-au umplut depozitele de gaze. Însă rămâne de văzut cum ar putea arăta scenariul pentru iarna viitoare.
„În primul rând, stocurile de gaze sunt în momentul de față în toată Uniunea Europeană. și inclusiv în România, mai pline decât au fost oricând. Sunt pline în proporție de 95 %, nu au fost niciodată atât de pline. Cred că vom trece această iarnă cu bine cu stocurile de gaze pe care le avem. În plus, există clar disponibilitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a se ajuta între ele. Sunt convins că atât noi, în România, cât și celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu rezervele pe care le avem și cu importurile pe care le facem vom trece cu bine peste această iarnă. Am am reușit să reducem anul acesta față de anul trecut ponderea consumului de gaze din Federația Rusă cu consumul de gaze din Uniunea Europeană, de la 40 % anul trecut la 9 %”, a spus europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
De aceeași părere este și europarlamentarul USR Vlad Botoș, care spune că, deși vom avea o iarnă foarte grea, la ora actuală depozitele de gaze sunt aproape pline. Cu toate acestea, situația depinde și de vremea de afară pentru că la temperaturi minime consumul este mult mai mare.
Citește integral pe economedia.ro