G4Media.ro

Uzina spaniolă a constructorului auto chinez Chery va angaja 1.250 de persoane

cheryinternational.com

Uzina spaniolă a constructorului auto chinez Chery va angaja 1.250 de persoane

Producătorul auto chinez Chery și partenerul său spaniol Ebro-EV Motors au anunțat vineri că intenționează să creeze 1.250 de locuri de muncă și să producă 150.000 de vehicule, în principal electrice, la uzina lor din Barcelona, transmite boursorama.com.

Vehiculele produse de Chery și Ebro-EV Motors, ca parte a unei societăți mixte deținute majoritar de grupul spaniol, vor fi asamblate pe un fost sit Nissan închis în decembrie 2021, unde lucrau aproape 3.000 de persoane.

Societatea mixtă va recruta „150 de angajați în următoarele luni” și va avea în cele din urmă „1.250 de locuri de muncă”, au precizat într-un comunicat de presă cei doi parteneri, care și-au oficializat vineri acordul la uzină, în prezența premierului spaniol Pedro Sánchez și a vicepreședintelui executiv al Chery, Guibing Zhang.

Chery și Ebro, o companie spaniolă specializată în fabricarea de pick-up-uri electrice fondată pe cenușa unei foste mărci de camioane și furgonete dispărute în 1987, și-au anunțat marți acordul, rod al unor negocieri îndelungate între autoritățile spaniole și producătorul chinez.

Acest proiect „va duce la crearea de bogăție și, mai ales, la crearea și menținerea locurilor de muncă”, a declarat, într-un discurs, Pedro Sánchez, considerând că anunțul făcut de Chery și Ebro este „un simbol al procesului de reindustrializare” în curs „în întreaga Spanie”.

În comunicatul lor de presă, Chery și Ebro spun că mizează pe o producție de „50.000 de vehicule” în 2027 și „aproximativ 150.000 de vehicule până în 2029”, cifră care ar putea continua să crească după această dată.

Chery, cunoscută pentru mașinile sale low-cost, este a doua marcă chineză care anunță o prezență în Europa, după gigantul BYD, care a oficializat în februarie construcția primei sale uzine europene în Ungaria. Cu toate acestea, uzina nu va fi operațională decât peste trei ani.

Fondat în 1997, acest grup de stat cu sediul la Wuhu, în estul Chinei, a vândut 1,88 milioane de vehicule în 2023, dintre care 937.000 în străinătate. El se prezintă ca fiind principalul exportator de vehicule din China la nivel mondial.

Decizia Chery intervine pe fondul tensiunilor dintre Beijing și Bruxelles, care a deschis la începutul lunii aprilie o anchetă privind subvențiile publice acordate de autoritățile chineze mașinilor electrice, acuzate de denaturarea concurenței.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...