G4Media.ro

Un tribunal rus ordonă arestarea ziaristei ruso-americane Alsu Kurmasheva

Sursa foto: Pixabay

Un tribunal rus ordonă arestarea ziaristei ruso-americane Alsu Kurmasheva

Un tribunal rus a ordonat luni ca jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva, arestată săptămâna trecută, să fie reținută „până la 5 decembrie”, devenind astfel al doilea reporter american reținut în această țară, au relatat agențiile de presă ruse, citate de boursorama.com.

Tribunalul Sovetski din Kazan, în regiunea Tatarstan, a declarat că a aprobat cererea anchetatorilor care au arestat-o miercuri pe jurnalistă, acuzând-o că nu s-a înregistrat ca „agent străin” în condițiile în care a fost implicată în „colectarea intenționată de informații despre activități militare” care ar putea fi dăunătoare pentru „securitatea Rusiei”.

Kurmasheva, care lucrează pentru postul american Radio Europa Liberă /Radio Liberty (RFE/RL), riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Președintele interimar al RFE/RL, Jeffrey Gedmin, a declarat săptămâna trecută că este „îngrijorat”. „Jurnalismul nu este o crimă. Ea trebuie să se întoarcă imediat la familia sa”, a adăugat el.

Statutul de „agent străin”, care amintește de termenul sovietic de „dușman al poporului”, impune constrângeri administrative și controale financiare foarte grele asupra persoanelor sau entităților vizate.

De asemenea, impune ca orice publicație, inclusiv pe rețelele de socializare, să poarte această etichetă.

Unii dintre cei mai respectați critici ai președintelui rus Vladimir Putin se numără printre acești „agenți străini”, inclusiv laureatul Premiului Nobel pentru Pace și redactorul-șef al ziarului independent Novaya Gazeta, Dmitri Muratov.

Kurmasheva, care locuiește de obicei la Praga împreună cu soțul și copiii ei, a călătorit în Rusia pentru o „urgență familială” la 20 mai, dar nu a mai putut pleca deoarece pașapoartele ei american și rusesc au fost confiscate.

Potrivit site-ului Tatar Inform, ea a fost amendată la 11 octombrie pentru că nu și-a declarat cetățenia americană autorităților ruse.

Evan Gershkovici

Alsu Kurmasheva, care s-a alăturat RFE/RL în 1998, lucrează pentru serviciul său de limbă tătară și bașkir, acoperind aceste minorități etnice din Rusia, în special în Tatarstan și Bașkortostan, în regiunile Volga și Urali.

Cu sediul la Praga, RFE/RL este finanțat de Congresul SUA și a fost înființat în timpul Războiului Rece pentru a contracara propaganda sovietică în blocul estic. Acesta încă difuzează conținut într-o multitudine de limbi, adesea în țări conduse de regimuri autoritare.

„Am venit să lucrez pentru (RFE/RL) pentru că acest mediu contează pentru mine, misiunea sa de a aduce informații obiective poporului meu, oamenilor care vorbesc limba mea, tătară, în special”, a explicat Kurmasheva în 2014.

Ea este al doilea jurnalist american arestat în Rusia în 2023, după Evan Gershkovici.

Reporterul de la Wall Street Journal, care a fost arestat pe 29 martie, este deținut la Moscova.

Evan Gershkovici, care a lucrat în trecut și pentru AFP în Rusia, este acuzat de spionaj, o infracțiune pedepsită cu 20 de ani de închisoare, acuzație pe care el, Washingtonul, ziarul său, apropiații și familia sa o resping.

Întreaga procedură care îl vizează este clasificată drept secretă.

În ultimii ani, mai mulți cetățeni americani arestați în Rusia au fost eliberați în urma unor schimburi de prizonieri cu Washingtonul.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...