Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni aliaților din NATO să adopte decizii ferme pentru consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, după ce armata ucraineană a anunțat că nu a reușit să intercepteze niciuna dintre cele 23 de rachete balistice lansate de Rusia asupra Kievului în noaptea de duminică spre luni, din cauza unui „deficit grav” de rachete interceptoare, relatează BBC, Politico și CNN.
Atacul, unul dintre cele mai puternice asupra capitalei ucrainene din ultima săptămână, s-a soldat cu 18 morți – 12 în Kiev și șase în regiunea capitalei – și zeci de răniți. Mai multe blocuri de locuințe au fost lovite direct, iar echipele de salvare au intervenit pentru scoaterea persoanelor prinse sub dărâmături.
Înaintea summitului NATO care începe marți la Ankara, liderul ucrainean a transmis că sprijinul pentru apărarea antiaeriană trebuie să devină o prioritate imediată.
„Atât timp cât sistemele Patriot rămân în depozitele partenerilor noștri, Rusia va continua să fie încurajată să lovească zone rezidențiale. Statele Unite și Europa dispun de resursele necesare pentru a opri această teroare”, a scris Zelenski pe platforma X.
Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Rusia a lansat în total 68 de rachete și 351 de drone de atac. Armata ucraineană a reușit să intercepteze rachetele de croazieră și majoritatea dronelor, însă niciuna dintre cele 23 de rachete balistice nu a putut fi doborâtă din cauza lipsei interceptoarelor, toate reușind să își atingă țintele.
Ministerul rus al Apărării a susținut, în schimb, că loviturile au vizat obiective militare și industriale, inclusiv companii din industria de apărare, infrastructură energetică din Kiev și aerodromuri militare din mai multe regiuni ale Ucrainei.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat luni în urma bombardamentelor rusești asupra Kievului, afirmând că suplimentarea sistemelor de apărare antiaeriană va fi unul dintre subiectele discutate la summitul NATO, notează CNN.
„Noaptea trecută, regimul rus a lansat din nou fără discernământ atacuri aeriene împotriva civililor, vizând capitala cu peste 400 de drone şi rachete. Ucraina are nevoie urgentă de mai multă apărare antiaeriană. Vom discuta despre asta săptămâna aceasta la Ankara, la summitul NATO”, a scris Von der Leyen pe X.
„Vom continua să creştem presiunea până când Rusia va pune capăt vărsării de sânge”, a adăugat ea.
Atacul vine la doar câteva zile după o altă ofensivă aeriană de amploare asupra capitalei ucrainene.
În urma bombardamentelor de joi, care au vizat, potrivit Moscovei, facilități implicate în producția de drone și componente pentru rachete, și-au pierdut viața 30 de civili.
În contextul intensificării atacurilor rusești, Zelenski a reiterat solicitarea adresată președintelui american Donald Trump privind acordarea licențelor necesare pentru producerea, împreună cu partenerii europeni, a sistemelor Patriot și a rachetelor interceptoare PAC-3, folosite împotriva rachetelor balistice.
Kievul așteaptă în continuare un răspuns din partea Washingtonului și încearcă, în paralel, să obțină sprijinul statelor europene pentru dezvoltarea unei capacități continentale de apărare antiaeriană capabile să contracareze rachetele balistice.
Necesitatea unor sisteme suplimentare Patriot este amplificată și de presiunea asupra stocurilor occidentale, în condițiile în care cererea pentru rachetele PAC-3 a crescut pe fondul conflictului dintre Israel și Iran.
În prezent, Ucraina își completează rezervele de interceptori în principal prin finanțarea oferită de partenerii occidentali, în special state europene, care contribuie la achiziționarea unităților disponibile din Statele Unite.
După revenirea la Casa Albă, președintele Donald Trump a limitat însă majoritatea programelor de asistență militară gratuită acordate anterior Ucrainei, ceea ce a sporit presiunea asupra Kievului în privința aprovizionării cu armament și sisteme de apărare aeriană.