Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un tânăr dintr-o comună din Suceava a postat pe TikTok o filmare în care se vede cum circulă cu viteză extrem de mare pe bulevardul principal al Sucevei, până în zona Primăriei municipiului Suceava, relatează Monitorul de Suceava.
Tânărul depășește 200 de kilometri la oră, inclusiv în timp ce trece prin fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Tânărul care a postat imaginile, Bogdan Hlamagă, nu este la prima aventură de acest fel, relatează Monitorul de Suceava.
În luna octombrie a anului trecut, același tânăr s-a filmat în timp ce rula cu viteză mare pe artera principală a Sucevei.
Atunci, dacă pe linie de viteză nu s-au putut lua măsuri (pentru că viteza trebuie înregistrată de un mijloc omologat), în privința trecerii pe culoarea roșie a semaforului s-a apelat la camerele Primăriei municipiului Suceava, care sunt omologate pentru înregistrarea contravențiilor și infracțiunilor.
Șoferul a fost sancționat atunci de polițiștii rutieri cu amendă de 3.045 de lei (pentru nerespectarea culorii semaforului și circulație pe contrasens), cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile public pentru o perioadă de 90 de zile.
Sursa foto: Monitorul de Suceava
legile date de psd si pnl in trecut
Să-i fie țărâna ușoară!
Legile sunt facute de USL in sprijinul infractorilor si prostimea aplauda
Sa traiti bineeeeeeee !!
Si ma rog cine/unde in Romania omologheaza camere de filmat? Si ce inseamna ca e „omologat”? Adica filmeaza mai bine sau cum?
Inseamna sa citesti putin legea
La noi legile sunt facute ca sa scape astia basma curata..
Pentru lipitori de afişe erectorale, ca Bogdan Hlamagă, sunt făcute legile, iar Bode le votează cu ambele mâini în timp ce sforăie!
Ce masina avea oare?? Daca are buggati nu il amendeaza ca e prea bogat pentru stat🤣