G4Media.ro

Un tânăr de 26 de ani a fost găsit mort în pădure…

sursa foto: Pixabay

Un tânăr de 26 de ani a fost găsit mort în pădure după ce a reușit să fugă de urs/ În acelaşi atac un alt bărbat a fost grav rănit

Bărbatul de 26 de ani dispărut după ce, alături de alte două persoane, a încercat să alunge un urs care a atacat o stână din judeţul Harghita, a fost găsit mort în pădure. El avea numeroase răni grave.

”Din datele primite în Dispeceratul ISU Suceava, în această dimineaţă, în jurul orei 7:40, jandarmii suceveni au găsit trupul tânărului de 26 de ani, care a fost dat dispărut ieri seară. Acesta se afla la o distanţă de aproximativ 300 de metri, faţă de locul unde a fost observat ultima oară, în interiorul pădurii. Din nefericire, leziunile sale erau incompatibile cu viaţa”, anunţă autorităţile.

Jandarmii l-au preluat şi au solicitat sprijin echipajelor Salvamont, pentru a-l coborî de pe munte, înspre judeţul Harghita. ”Ursul ar fi atacat o bovină în zona unei stăni, amplasată pe raza judeţului Harghita, şi cei trei bărbaţi au încercat să alunge ursul”, a transmis, vineri seară, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că un bărbat de 45 de ani a fost atacat de urs, suferind mai multe leziuni şi fiind transportat la o unitate medicală din judeţul Suceava, aceasta fiind cea mai apropiată unitate medicală de locul atacului.

Un alt tânăr de 26 de ani a reuşit să fugă, fiind căutat încă de vineri seară în pădure, de jandarmi montani şi poliţişti. Acesta este cel care a fost găsit decedat.

Cel de-al treilea bărbat este cel care a reuşit să sune la 112.

Toţi cei trei bărbaţi sunt din judeţul Mureş şi lucrau la stâna din judeţul Harghita.

sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

59 comentarii

  1. Inca e bine ca nu mananca oameni.

    • Acum văd și hungurii kelemenului ce-inseamnă să tai pădurea și să lași animalele fără posibilitatea de a-și procura hrana din pădure, nu din sate !
      Bine le face ursul !
      TRĂIASCĂ URSUL ROMÂNESC !

    • Rambo, cum il cheama pe urs? Banuiesc ca ai vorbit cu el si ti s-a confesat.

    • Ii angajezi tu, hlizitule?

    • Hlizitule, ai fost vreodata in padure singur la 20m de un urs? Chiar cu pusca in mana, dar cu lisa pentru mistreti…

    • ISI PUNE CINEVA INTREBAREA CA TREBUIE SA EXISTE O ACTIUNEA UMANA CARE A DETERMINAT COMPORTAMENTUL URSILOR DE CAND A VENIT tanczos barna SA-SI PROMOVEZE AGENDA ?
      A LUI SI A CELOR CA RE VOR MODIFICAREA LEGILOR SA POATA SA CASTIGE CAT MAI MULT DIN AFACERILE CU VANATOAREA ?

      NU VEDE NIMENI CAMPANIA DE PRESA IN PLINA DESFASURARE ? PROBABIL PLATITA DIN BANII CONTRIBUABILILOR ?

  2. O fi zis ciobanul ceva, l-o fi injurat.

  3. Domnule Citu, domnule Barna de la UDMR, ce ati rezolvat cu OUG-ul? Nimic. Ati ales cea mai lesne solutie si ati rezolvat nimic.
    Pana fac guvernantii nostri ceva, oamenii trebuie sa stie ca o vaca nu se salveaza cu pretul vietii. In cazul de fata, mai bine nu te puneai cu ursul, ii lasai vaca si anuntai prezenta lui.

    • Sunt cateva variante:
      -nu stiau ca nu te pui ca prostu’ cu ursul, desi m-as mira
      -stiau ca nu te pui cu ursul, dar si-au facut curaj
      -au mai facut asta.
      Nicio vaca nu merita riscul pierderii vietii.

  4. Ziua și atrocitatea făcută de urs.
    Am scăpat de pandemie acum trebuie sa ne găsim un alt dușman plătit de udmristul de la mediu ca parte de PR.
    După ce terminam cu toți urșii și udmristii își numără trofeele de pe pereți poate se sesizează cineva de atentat la fauna și vegetația Romaniei prin legi cu Dedicație( pădurile le-au tăiat urmează sa omoare și fauna cea mai rămas)
    Apropos de austriacul ăla chemat sa salveze Romania de ursul cel rău udmrsitul ce mai zice, cum merge ancheta de braconaj sau s- a pus batista pe țambal?
    G4media mai puneți și voi întrebări de Ziariști ca altfel sa publicați ce va trimite ministerul mediului și sa creați isteria ursului chiar bate la ochi.

  5. Ziua și atrocitatea făcută de urs.
    Am scăpat de pandemie acum trebuie sa ne găsim un alt dușman plătit de udmristul de la mediu ca parte de PR.
    După ce terminam cu toți urșii și udmristii își numără trofeele de pe pereți poate se sesizează cineva de atentat la fauna și vegetația Romaniei prin legi cu Dedicație( pădurile le-au tăiat urmează sa omoare și fauna cea mai rămas)
    Apropos de austriacul ăla chemat sa salveze Romania de ursul cel rău udmrsitul ce mai zice, cum merge ancheta de braconaj sau s- a pus batista pe țambal?
    G4media mai puneți și voi întrebări de Ziariști ca altfel sa publicați ce va trimite ministerul mediului și sa creați isteria ursului chiar bate la ochi.

    • Am impresia ca G4media devine, sau a devenit deja sluga UDMR. Ca si majoritatea canalelor de stiri.

    • Ai dreptate Attila. Mi se pare dubios cum s-a trecut brusc de la „aparitii” ale ursilor in diverse zone direct la morti si ursi ucigasi! Ceva pute in treaba asta. Va amintiti de ursuletul ingrozit de la Sibiu, pe care l-au fugarit prin tot orasul si l-au impuscat pe gard? Localnicii din zona au dat mai multe declaratii despre 3 cetateni care eliberasera puiul de urs, din portbagajul masinii direct in centrul orasului. N-am vazut nici presa, nici politia sa acorde atentie acestui fapt. Acum 8 ani, eu personal am facut sesizare la politia Busteni, dupa ce am fost martor (impreuna cu alte 5 persoane) la ceva similar in zona manastirii Pestera, unde padurarii incarcau intr-un Aro prapadit un urs adult tranchilizat. Am aflat ulterior de la calugari, ca silvicii momeau ursii cu purcei sacrificati si ii tranchilizau. Ca prin minune a doua zi scria in ziare ca ursul a intrat noapte in curtea primariei sau gradinita, etc. Coincidenta?
      PS – poate ne spune ministrul mediului unde au disparut toate fotografiile de pe contul lui de FB, cu ursii vanati de dumnealui…

  6. Când vaca e cam tot ce ai pe lîngă casa, asigurând hrana și eventual un minim venit, e cam greu sa o lași ursului și să anunți poliția sau pe Agent green.
    Care ce să facă? Sa spună că ursul trebuie relocat? Pentru unii e ușor să comenteze situația din liniștea apartamentului sau casei, din spatele unui calculator. Ei se afla la un click distanță de urs și de problemele oamenilor din zona afectata. E ușor să fii platit și bine finanțat pentru a-ți da cu părerea despre mediu, dar este mai greu să înțelegi durerea și problema oamenilor afectati de acțiunile tale.

    • Iar unii care se cred mari intelegatori ajung doar sa arunce nejustificat vina, pe baza unor inchipuiri si pe baza unor expresii des folosite la genul asta de articole, expresii si idei care includ conceptul: tastatura. Te deranjeaza tastatura? N-o mai folosi!

    • Daca te ucide ursul, nu te mai intereseaza ca nu mai ai vaca.

    • Va rog sa ma scuzati, cateodata sunt mai fraier decat norma de la colectiv

    • @🤔 2:24 pm
      Ai uitat sa pui punct. Data viitoare sa nu mai faci emoticonul de rusine prin lume!

  7. Romania lucrului bine facut…o sa ajungem ca indienii cu sobolanii colcaiind pe langa copii nostri…cu pensionari cu pensie de 800 de lei, iar animale care abunda de alimente la care saracii pensionari si o mare parte din copii nostri nici nu viseaza.

  8. La G4 citeste cineva articolele, inainte de a fi urcate pe site?…geografia ca geografia, dar logica e omorata de tot…bai nene, suntem in HR sau SV?…oricum nu prea conteaza…daca nu extragem surplusul de ursi din ultimii 5 ani, e tragic… Stabiliti dracu cota de vanatoare, vreo 2 ani, mai mare, dupa, stiintific, adica o cota la limita de refacere a speciei, sa pastram specia intacta, in timpul asta poate stim si noi cati sunt, care ataca, unde ataca…ceva monitorizare video si identificare faciala…chinezii fac asta cu oamenii, noi nu putem cu salbaticiunile?….solutii alternative la vanatoare nu exista, cel putin urmatorii ani…ce ONG a facut vreun adapost in ultimii ani?….nimeni…costa si nu raman bani pentru gura lor

    • Subscriu la cele de mai sus. Foarte bine punctat!

    • HR si SV se intalnesc la nord de Toplita, deci nu e nimic gresit in articol, decat un șetitor pi fugă.
      De cand lumea ursii ataca stanile. Daca esti prost sau ghinionist mori. Tine de viata de cioban. Iti trebuie caini buni si nu ai treaba.

    • Daca tot te referi la stiinta, sa stii ca ursul este specie protejata de Directiva Habitate si nu poate fi vanat decat prin derogari, nu poti stabili nicio cota.

    • Astept si eu cu interes cand G4 va face articole si despre rapoartele ce se gasesc la „doar un click distanta” cum spunea cineva mai sus,sau macar sa preia informatiile oferite de ONG-urile calificate precum acestea: https://wwf.ro/noutati/comunicate-de-presa/numarul-ursilor-din-romania-dictat-de-interesele-de-vantoare/. Ca sa inteleaga si tot omul de rand, UE acceptă vânătoarea ca metodă de eliminare a urșilor-problemă, prin derogări speciale, și de control a populației si aici puncteaza vanatorii in frunte cu Țanțoș. Raporteaza un numar mult mai mare de ursi iar domeniile de vanatoare nu hranesc ursii pentru ca acestia sa iasa din areealul lor si sa caute mancare, facand astfel pagube si poate fi astfel vanat. Si ca sa va faceti o imagine cam la ce nivel se face treaba, in Covasna, judetul cu cea mai mare populatie de ursi raportata, si cu cele mai multe probleme legate de ursi, doar 16% din paduri apartin de Romsilva, restul sunt private. In Ro se raporteaza cea mai mare crestere de populatie de ursi din lume, in judetul MM de exemplu a fost raportata o crestere de 10% iar in toata Suedia, urmatoarea tara dupa noi de doar 4,7%. Lucru iesit din comun pt ca ursul are nevoie de minim 50km patrati iar unele judete raporteaza 20-30 de ursi pe un areal de 150km parati. Cand au fost intrebati de catre specialisti, gestionarii fondurilor de vanatoareau spus ca „ursii se mai plimba si e posibil sa fi numarat si de la judetele vecine”, asta insemnand ca de fapt populatia de urs e umflata de 2-3 ori doar din pix.

    • Fix de aceasi parere sunt si eu, domeniile de vanatoare sa fie obligate sa cipeze fiecare urs( din bani publici bineinteles). Cand un urs face stricaciuni vom sti cine nu a avut grija de ursi si domeniul de vanatoare de unde vine ursul sa fie tras la raspundere. In schimb, domeniile de vanatoare sa fie platite per capita, sunt sigur ca UE va sari cu bani aici.

  9. Regretabil ca si G4 aluneca pe panta senzationalismului ieftin… Daca citesti rezulta ca 3 persoane au luat o decizie neinspirata, aceea de a se interpune intre urs si prada. Let me guess, iarasi e ursul de vina, cei 3 nu au nicio responsabilitate pentru o decizie gresita.

    • Pentru progresistii de eprubeta care ard gazul pe terase la Plazza. Oamenii, indiferent de culoare, etc…erau angajati la fera tocmai pentru a avea grija de animalele care dadeau lapte…pentru a hali tu teleameau sau mozzarela…ei aveau familie si copii de care depindeau venitul lor, dar si dragostea paterna..A VENIT ACASA TATA…iar de acum nu mai vine NIMENI!

    • Treaba cu deciziile merge la scoala, ori pe la cursurile de dezvoltare sociala…sa nu judecam noi decizia unui amarat, aici 3…oamenii aia sunt angajati pe o simbrie infima, cu plata la sfarsitul sezonului, daca dispare o vaca, gata leafa lor pe tot anul…sunt oameni simpli, fara scoala…tu crezi ca omul ala avea alta optiune?…mai copii, viata reala e dura, …. Profesorii vostri sunt depasiti de realitate, unii vin la catedra sa castige un ban, e singurul job pe care l-au gasit, asta nu inseamna ca au chemare….asta se vede in educatia gemerala

    • Evident ca ursul e de vina, fi ti ar ursu’ al dracu’ sa ti fie, ii iei apararea parca ar fi fractu…nu stiu, o fi? Aia erau acolo sa protejeze animalele domestice de la stana, de aia erau platiti, animalele alea nu erau ”PRADA” ursului, cum le numesti tu! Oamenii aia ar fi trebuit sa aiba o pusca si tu acum sa ti pui poalele in cap, bocind la Piata Victoriei dupa urs!

    • Cipriane, tu ai omora toate animalele salbatice dupa ce intri la ele in casa? Ca deh, omul face regula.

    • Asta am facut de sute de mii de ani, de cand am plecat din Africa si am colonizat lumea! Daca nu le omoram, nu mai existam de mult. Lasa ma cu hipsterismele…francezii si nemtii nu au ursi de ex, asta nu i face mai putin civilizati, nu? Doar noi cu rusii..si aia prin Alaska, dar aia umbla cu mitraliera dupa ei!

    • @ciprian. Vânatul ursului in Rusia e perfect legală, reglementată și nu s-a pus niciodată in balanța viața unui om cu cea a unei sălbăticiuni. Or sa apara useristii ecologiști antiputin sa strige ca sunt rusofil. Nu sunt. Dar le doresc sa întâlnească o ursoaică cu pui si sa se tragă in selfie. In ritmul asta animalele vor omori copii iar “ecologistii” si apărătorii “ursuletilor” vor argumenta ca sunt copiii vinovați. Se numește ecoterorism. Dar ursuleții sunt așa scumpi….

    • Harley, lasa-i tu pe ecologisti, ca aveti oug in vigoare, da?

    • @Seb-detest mozzarella si telemeaua:)
      @Ciprian-inainte sa incepi sa tastezi mai pune mana si documenteaza-te despre lantul trofic amice, ai niste lacune serioase. A nu interveni intre urs si prada lui (da, inchipuie-ti pt urs bovinele sunt o prada) e o chestiune de common knowledge, daca o ignori iti asumi un risc, generat de lipsa de educatie si respect pt natura, inclusiv constientizarea propriului loc in lantul trofic? Ce sperau ca vor reusi cei 3? Sa-i dea cateva bate peste cap si sa-l alunge? De la prada cu care se hranea? A, era sa uit, extrem de rationala parera ta, referitoare la arma. Atata ar mai lipsi, sa se mai si impuste intre ei…

    • Oh, da, o sa mi fac un doctorat in biologie evolutionista ca sa pun viata unui om mai presus de viata unui rahat de urs! Nu mai zice nimic, ca o dai in altele….gen lipsa de empatie combinata cu un pic de psihopatie, sadism, etc, nu mai justifica pe aici de ce trebuie sa traiasca un urs si nu un om sau o vaca! I

    • Ciprian, vezi daca te cauta strabunica …

    • Tu esti emoticonu’ ala pro masca sau alalalt? Daca esti alalalt, te las in pace, daca esti ala care certa lumea ca nu poarta masca, vezi ca te cauta ….stii tu cine! 😀

    • Alalalt este sputnikarul Barbu Gh., care fura nick-urile oamenilor si dezinformeaza.

    • Ciprian, nu e nevoie de un doctorat in biologie, doar de un anumit nivel de cultura generala. Dar din moment ce in opinia ta un urs e doar un rahat ma cam indoiesc ca ai avea aptitudinile intelectuale necesare pentru a fi admis la o facultate de profil.

  10. Atacurile urșilor sunt din ce in ce mai dese, iar deciziile oamenilor din ce in ce mai proaste.

  11. Ursul infometat e bomba.

  12. De mic am învățat regulile care trebuie respectate când mergi pe munte. Legat de urși știam că în general evită oamenii, sunt periculoși doar ursoaicele cu pui și dacă-i deranjezi când mănâncă. Ciobanii cu experiență ar trebui să cunoască aceste lucruri și să nu încerce să alunge un urs cu mâna goală, chiar dacă le mănâncă vaca.
    Am cutreierat munții peste 50 de ani, ne-am întâlnit cu urși de patru ori, cel mai aproape am fost cam la 40 m, de fiecare dată când am fost văzuți ursul s-a întors și a dispărut în pădure.

  13. Tot ce se intampla rau in tara asta e din vina ONG-urilor

  14. Decedatul era vaccinat?

  15. Subscriu. Poanta este ca politicienii se infrupta dintr-un miel sau un bulz si trec cu vederea ce fac ciobanii.

  16. G4 media nu lasa comentariile sa treaca si face campanie pro vanatoare. Mai multe de talii despre ce se intampla in realitate gasiti aici:https://wwf.ro/noutati/comunicate-de-presa/numarul-ursilor-din-romania-dictat-de-interesele-de-vantoare/ poate asa ne explicam si ce a fost cu ordonanta luiȚanțoș.

  17. Problema ursilor sta in felul urmator:
    DACA victima sau proprietarea distrusa era Al Lui János comentarii 90% bine cā asha s-a produs.
    Versiunea DACA cele intamplate era Lui Ion atunci incep comentarii cu emotii.
    Deci?

  18. Pentru toti dintre voi care sunteti fani ursi.
    Trebuie neaparat sa va deplasati prin padure singuri, ursi sunt in toate padurile din Romania dar in toate , langa orase.

    Si ulterior sa explicati cum a fost experienta.

    Dupa ce va maraie un urs, daca supravietuiti ne povestiti cum a fost experienta.

    Eu personal am avut nesansa aproape sa fiu atacat de urs.

    Nu are rost sa va dati cu parerea pana nu experientati pe viu intalnirea cu un urs.

    • Eu m-am intalnit cu ursul, am povestit experienta si de comentarii ca ale tale tot nu am scapat. Te rog sa nu ne mai zici sa mergem singuri prin padure, pentru ca nu este un indemn potrivit!
      „Fan” urs.

    • Atunci poti sa mergi insotit, exact ca aici:

      „Cei 13 turişti doreau să coboare pe traseul Jepii Mari, însă nu au mai putut continua deplasarea din cauza unei ursoaice cu pui.

      „În ciuda zgomotelor făcute de turişti, ursoaica nu s-a îndepărtat, grupul fiind nevoit să solicite sprijinul jandarmilor. Două echipaje au intervenit pentru preluarea acestora din zona Piatra Arsă. Grupul a fost coborât în siguranţă în oraşul Sinaia”, menţionează sursa citată.”

      Important e sa mergi sa experimentezi realitatea iar ulterior revii sa explici cum a fost.

    • Am facut asta. Si tot nu am scapat de comentarii ca ale tale. Alte solutii?

    • Ursoaica cu pui se indeparteaza mai greu. Trebuie sa te indepartezi tu, incet, facand zgomot, la adapostul copacilor.

  19. Cum ar trebuie sa fie comentariile?
    Cum au „scapat” comentariile?

    Scrie clar acolo daca vrei sa te exprimi in privinta subiectului trebuie
    sa te duci sa intalnesti un urs real in padure, ulterior sa explici cum a fost
    experienta.

    Ce rost au insistentele?
    Ce solutii doresti?