Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatorul POT Vela Gheorghe a propus un proiect de lege care prevede introducerea unei coplăți de 5% din valoarea serviciilor medicale pentru bolnavii de cancer din România.
„Prin acest proiect de lege introduc o gratuitate mascată pentru cei neajutorați. Nu retrag proiectul, dimpotrivă vreau ca această lege să fie îmbunătățiță. Sunt deschis la propuneri și amendamente. Am chiar de gând să amendez propria lege. Mă gândesc chiar să propun să ca numai pacienții cu venituri peste 6500 de lei (venitul mediu lunat al unui funcționar parlamentar) să plătească această coplată. iar sumele colectate să fie puse într-un fond dedicat pacienților de cancer”, a declarat Vela Gheorghe pentru Libertatea.
Într-o declarație pentru Libertatea, Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Pacienților de Cancer susține că, dacă va fi adoptată, legea ar însemna sfârșitul pentru mulți bolnavi de cancer din România.
,,Introducerea coplății în oncologie ar însemna vieți pierdute, renunțarea la tratament, acces minim și accesul doar a celor care sunt potenți financiari. Deci coplata va face victime. Gândiți-vă doar la ce tratamente sunt în oncologie și pot exemplifica, sunt de la 5.000 pe lună tratamente până la 50.000 și să nu mai vorbim de terapia CAR-T care va fi introdusă și la adulți. Va fi valea plângerii. Ne dorim să vedem și noi, să auzim de la inițiatorii acestei legi ce a determinat să facă acest lucru, ce analiză au făcut înainte de a emite legea, de a scrie legea și cu cine s-au consultat înainte de a face această lege. Suntem foarte dezamăgiți”, a declarat Cezar Irimia.
Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc susține că inițiativa senatorului POT Vela Gheorghe este nedreaptă și cinică și îi pune în pericol pe bolnavii de cancer, care se luptă în fiecare zi pentru supraviețuire.
„Parcă e dintr-un film. Dar e realitate. Și e de neacceptat.
Un senator al Partidului Oamenilor Tineri (POT) propune ca pacienții bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului.
Nu, nu e o glumă. Nu e un scenariu SF. E un proiect de lege depus în Parlamentul României.
Am fost și voi rămâne o voce fermă pentru drepturile pacienților oncologici.
Resping cu fermitate propunerea legislativă a Partidului Oamenilor Tineri (POT) care introduce coplata pentru pacienții oncologici.
Este o inițiativă nedreaptă, cinică și ruptă de realitatea dură pe care o trăiesc cei care luptă cu cancerul în fiecare zi.
Nu putem cere bani în plus pentru tratamentul oncologic unor oameni care deja plătesc, zi de zi, un preț uriaș – fizic, emoțional și psihologic.
Cred cu tărie că orice lege care vizează sănătatea, în mod particular prevenirea și combaterea cancerului, trebuie elaborată doar în consultare cu:
-specialiștii din sistemul medical
-asociațiile de pacienți
-societatea civilă
Altfel, riscăm să transformăm Parlamentul într-un laborator de experimente sociale fără nicio legătură cu nevoile reale ale cetățenilor.
Cred într-un stat care pune compasiunea mai presus de calcule bugetare și care tratează cu responsabilitate și empatie nevoile celor mai vulnerabili.
Accesul gratuit și necondiționat la tratament trebuie să rămână un pilon de bază în lupta împotriva cancerului”, a scris Nicoleta Pauliuc pe Facebook.
Citind acest articol, fara alte surse de informare, eu inteleg ca din contra, senatorul respectiv doreste modificarea legii IN FAVOAREA pacientilor oncologici. „iar sumele colectate să fie puse într-un fond dedicat pacienților de cancer”.
Cred ca este necesara o clarificare a articolului.
Multumesc.