Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele mai conflictuale vor trebui soluţionate în negocieri ulterioare, evită o „catastrofa economică” ce s-ar fi produs dacă războiul ar fi continuat şi a susţinut că, prin această înţelegere, Statele Unite îşi ating obiectivele stabilite şi chiar „mai mult de atât”, relatează Reuters.
„Nu am dorit să văd o catastrofă economică. Dacă (războiul) ar fi continuat, asta s-ar fi întâmplat (…) Am ajuns la un acord prin care obţinem tot ce ne-am propus, totul şi mai mult de atât: punem capăt conflictului actual, redeschidem Strâmtoarea Ormuz şi împiedicăm Iranul să obţină vreodată o armă nucleară”, a spus Trump la o conferinţa de presă la finalul summitului G7 desfăşurat în oraşul francez Evian.
„Dacă nu am fi obţinut acest acord, am fi putut lansa bombe în continuare încă două, trei, patru săptămâni, chiar doi ani. Dar Strâmtoarea Ormuz nu ar fi fost niciodată redeschisă”, a insistat preşedintele SUA.
Totuşi, el a reafirmat că ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului dacă acesta nu respectă înţelegerea. Într-o alta declaraţie acordată mai devreme presei tot la Evian, Trump a avertizat Iranul că textul convenit „nu este definitiv” şi că ar putea decide oricând că „nu-i place”, caz în care va relua bombardamentele dacă Teheranul „nu se comportă bine”, transmite Agerpres.
Pe de altă parte, preşedintele american le-a mulţumit omologilor săi rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping, pentru ceea ce el a descris drept „neutralitatea” acestora în războiul pornit în februarie de SUA şi Israel împotriva Iranului. „Vreau doar să le mulţumesc pentru că ei au făcut în aşa fel încât să fie mai uşor”, a mai spus Trump despre încheierea acordului-cadru cu Iranul.
Prin acest acord, un memorandum de înţelegere în 14 puncte care va fi semnat vineri la o ceremonie în Elveţia, Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă şi Statele Unite vor ridica blocada asupra porturilor iraniene, dar soluţionarea temelor cele mai conflictuale – în special situaţia programului nuclear iranian, inclusiv ce se va face cu stocul de uraniu îmbogăţit, şi sancţiunile americane împotriva Iranului – a fost lăsată pentru negocieri ulterioare care să se desfăşoare în următoarele 60 de zile.