Home » Articole » Bolojan, despre Congresul PNL care se va desfășura în 21 iunie: Nu l-am dorit dar situația o impune / Se preconizează excluderea lui Adrian Veștea din PNL, dar și a altor liberali „puciști”

Bolojan, despre Congresul PNL care se va desfășura în 21 iunie: Nu l-am dorit dar situația o impune / Se preconizează excluderea lui Adrian Veștea din PNL, dar și a altor liberali „puciști”

767
Bolojan, despre Congresul PNL care se va desfășura în 21 iunie: Nu l-am dorit dar situația o impune / Se preconizează excluderea lui Adrian Veștea din PNL, dar și a altor liberali „puciști”
Dan Motreanu și Ilie Bolojan. Credit foto: Inquam Photos / George Călin
Ascultă articolul

Președinte al PNL, premierul demis Ilie Bolojan explică motivul pentru care a inițiat organizarea unui nou Congres PNL, duminică, 21 iunie.  „Partidul Național Liberal are nevoie de claritate, de decizii asumate și de o direcție confirmată fără echivoc”, afirmă Bolojan.

El adaugă că nu și-a dorit acest Congres, „dar situația o impune”.

- articolul continuă mai jos -

„Este momentul să punem lucrurile în ordine, să clarificăm direcția partidului și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru românii care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că a fi coerenți între ceea ce spunem și ceea ce facem este o condiție de bază pentru a putea fi un partid pe care te poți baza, un partid al modernizării Românie”, a transmis Bolojan.

Reamintim că liberalul Adrian Veștea a anunțat că până joi va avea format cabinetul de miniștri, intenționând să meargă până la capăt pentru a obține un vot de învestire în Parlament, în pofida faptului că atât USR cât și UDMR au anunțat ferm că nu-i vor acorda sprijin.

În cadrul Congresului se preconizează ca Adrian Veștea să fie exclus din PNL, dat fiind că acesta ocupa o funcție de vicepreședinte, ales fiind la ultimul congres al liberalilor în echipa președintelui Ilie Bolojan. Nu doar el ar urma să fie exclus, ci și alți liberali care figurează pe lista sa de miniștri sau care i-au promis sprijin la vot în Parlament.

Între timp, Cătălin Predoiu a anunțat că renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL, speculându-se pe de-o parte că ar vrea să-i ia locul lui Bolojan la șefia PNL, pe de altă parte că în spatele demisiei s-ar afla un calcul strict politic, pentru a evita să fie demis duminică, având în vedere că în conformitate cu statutul membri simpli de partid pot fi excluși doar prin votul organizațiilor județene din care fac parte.

Comentarii
  • Incepem saptamana viitoare cu guvern nou si presedinti noi la peneleu si usereu. Sa veden schimbarea si pe forumul asta¿ poate nu la comentatorii normali, dar trollimea se muta la umbra, mai sunt si alte joburi vara…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole