G4Media.ro

Un rus bătut de fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov a fost condamnat…

sursa foto: Unsplash.com

Un rus bătut de fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

Un rus, bătut de fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov care îl acuza că a ars un exemplar de Coran, a fost condamnat marţi la trei ani şi jumătate de închisoare în Cecenia, informează AFP, transmite Agerpres.

În vârstă de 20 de ani, Nikita Juravel a fost acuzat de „huliganism” şi de „încălcare a dreptului la libertatea conştiinţei”, inclusiv de „insultarea sentimentelor religioase”. El era judecat în această republică rusă din Caucaz majoritar musulmană.

Tânărul a fost declarat „vinovat de faptele incriminate (…) şi condamnat la trei ani jumătate de colonie”, a anunţat într-un comunicat un tribunal din Groznîi, capitala cecenă.

Tribunalul a subliniat „marele răsunet social” pe care acest caz l-a avut în Rusia.

Tânărul a fost arestat în luna mai anul trecut şi acuzat că dăduse foc unui exemplar de Coran în Volgograd, în sud-vestul Rusiei. Ulterior, el a fost transferat în Cecenia, la cererea autorităţilor locale.

Cazul său a luat o turnură politică după ce au fost difuzate imagini în care se putea vedea cum fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov, Adam, pe atunci în vârstă de 15 ani, îl bătea pe Nikita Juravel care se afla atunci în detenţie.

Kadîrov s-a declarat „mândru” de progenitura sa, iar fiul său Adam a primit ulterior numeroase decoraţii oficiale din partea mai multor regiuni ruse.

În timpul unei audieri la începutul lui noiembrie, Nikita Juravel şi-a recunoscut faptele şi şi-a făcut autocritica, practică răspândită în Cecenia şi pe care ONG-uri de apărare a drepturilor omului o consideră realizată sub constrângere.

„În cadrul încarcerării mele, eu citesc din Coran, îl studiez, pentru a înţelege în ce măsură am insultat sentimentele credincioşilor”, a susţinut Juravel.

Ramzan Kadîrov, susţinător loial al lui Vladimir Putin, este acuzat de nenumărate încălcări ale drepturilor omului în republica sa.

Kadîrov propovăduieşte şi apără o interpretare rigidă a islamului. De exemplu, el a condamnat foarte ferm caricaturile cu profetul Mahomed difuzate de publicaţia de satiră Charlie Hebdo, vizată pentru articolele sale de un atac terorist în ianuarie 2015.

Ramzan Kadîrov este de asemenea un susţinător zelos al ofensivei ruse împotriva Ucrainei. În octombrie 2022, el a afirmat că trei dintre fiii săi – Ahmat, Eli şi Adam, toţi sub 20 de ani – fuseseră trimişi pe front. Ulterior, ei au fost întâmpinaţi cu onoruri în Cecenia, ca nişte adevăraţi eroi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daca intr-adevar a ars Coranul este un prost…iar despre Kadirov si progeniturile lui…