Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi că va propune schimbarea din funcție a directorului general al Administrației Naționale „Apele Române”, Doru Cazan, acuzându-l că a validat, prin reînnoirea unui mandat de conducere la nivel local, exact practicile pe care promisese că le va sancționa după descoperirea unor exploatări ilegale de agregate minerale în județul Olt, întinse pe 100 de hectare și despre care autoritățile susțin că au dus la formarea unor lacuri artificiale cu o suprafață de cinci ori mai mare decât Lacul Sfânta Ana.
Scandalul balastierelor ilegale descoperite recent în județul Olt produce primele efecte la vârful Administrației Naționale „Apele Române”. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că îl va schimba din funcție pe directorul general al instituției, Doru Cazan.
Decizia vine după ce, potrivit ministrei, conducerea Apelor Române a reînnoit mandatul directoarei din Olt, în condițiile în care controalele recente au devoalat existența a două balastiere ilegale de mari dimensiuni în județ, cu suprafețe de 25, respectiv 75 de hectare.
„Nu întoarcem ochii de la ilegalități. Oamenii care nu au văzut cea mai mare balastieră ilegală nu pot fi răsplătiți cu funcții noi”, a scris Diana Buzoianu.
Ministra susține că prejudiciul estimat pentru stat se ridică la cel puțin 10 milioane de lei, sumă calculată doar din cantitățile de pietriș nedeclarate. În cazul exploatării de 75 de hectare, Administrația Bazinală de Apă Olt nu ar fi efectuat anterior controale.
„Directorul General al Administrației Naționale Apele Române, domnul Doru Cazan, a promis audit. A promis proceduri de selecție meritocratice. A promis sancționarea celor care au întors ochii la ilegalități ani de zile – ilegalități vizibile din avion”, a afirmat Buzoianu.
În opinia sa, reînnoirea mandatului conducerii locale transmite exact mesajul opus celui promis public după descoperirea neregulilor.
„Pentru mine, indiferent cine e directorul general al Apele Române, recompensarea, în spatele unor proceduri birocratice fără fond, a unor oameni care au întors ochii ani de zile la ilegalități e o linie roșie”, a precizat ministrul.
Diana Buzoianu spune că a discutat deja cu Doru Cazan și i-a transmis că „valorile și principiile nu sunt negociabile”.
„Îi mulțumesc domnului Doru Cazan pentru mandat, dar am promis românilor că noi vom fi diferiți. Că atunci când găsim ilegalități vor exista consecințe, nu cadouri. (…) Așadar, voi veni cu o decizie de schimbare din funcție a directorului general Doru Cazan de la Apele Române”, a anunțat aceasta.
Postarea integrală a ministrei poate fi consultată la finalul articolului.
Decizia anunțată de Diana Buzoianu vine la aproximativ două săptămâni după ce ministra a prezentat public rezultatele unor controale efectuate în județul Olt și a vorbit despre ceea ce a descris drept una dintre cele mai ample rețele de exploatări ilegale de agregate minerale din România. La 26 mai, aflată pe teren, Buzoianu acuza existența unor exploatări „care se văd din satelit”, susținând că autoritățile locale au ignorat ani la rând activități desfășurate fără autorizațiile necesare.
Potrivit informațiilor prezentate atunci, inspectorii au descoperit peste 100 de hectare afectate de extracții ilegale, dintre care aproximativ 75 de hectare într-un singur perimetru și alte circa 27 de hectare într-un al doilea punct verificat. Anchetatorii susțineau că excavările au modificat radical peisajul din zonă, ducând la formarea unor lacuri artificiale cu o suprafață cumulată estimată la aproximativ cinci ori mai mare decât cea a Lacului Sfânta Ana.
„Este o ilegalitate care se vede din satelit și, cu toate acestea, nu a fost nici măcar o singură dată verificată”, declara atunci ministra Mediului, sugerând existența unor complicități locale care ar fi permis continuarea exploatărilor în lipsa unor controale eficiente.
G4Media a relatat anterior că verificările decisive au fost realizate de inspectori veniți din afara județului, după ce unele exploatări ar fi continuat inclusiv după retragerea avizelor de gospodărire a apelor. În urma controalelor au fost anunțate sesizări penale, suspendarea activității unor exploatări și intenția Ministerului Mediului de a modifica legislația pentru a permite confiscarea utilajelor folosite în astfel de activități ilegale.
Cazul din Olt s-a suprapus cu o analiză internă amplă derulată la Ministerul Mediului privind posibila folosire a unor proiecte declarate drept „iazuri piscicole” pentru a masca exploatări de nisip și pietriș din albiile râurilor.
Au fost analizate peste 600 de avize emise în perioada 2023–2025, existând suspiciuni că numeroase amenajări aprobate pe hârtie ca iazuri pentru piscicultură au funcționat, în realitate, ca balastiere.
Dacă revocarea va fi oficializată, Doru Cazan va părăsi conducerea Apelor Române după mai puțin de cinci luni dintr-un mandat care trebuia să se încheie abia în ianuarie 2030.
La 19 ianuarie 2026, ministra Mediului a semnat ordinul de numire a inginerului Doru Dragoș Cazan în funcția de director general al ANAR, începând cu 20 ianuarie, în urma unei proceduri de selecție prezentate drept deschisă și transparentă. La concurs s-au înscris 15 candidați, iar înregistrările video ale interviurilor au fost publicate pe canalul de YouTube al Ministerului Mediului. Mandatul era prevăzut să dureze patru ani.
La momentul respectiv, Diana Buzoianu îl prezenta pe Cazan drept omul potrivit pentru reforma instituției.
„Numărul mare de candidați și calitatea profesională a acestora au arătat că există un interes real pentru reformarea și profesionalizarea acestei instituții. (…) Am decis (…) nominalizarea mea să fie în favoarea unui specialist cu experiență solidă în sistemul de gospodărire a apelor, capabil să gestioneze atât provocările imediate, cât și reforma de care ANAR are nevoie. Prin această numire, transmit un mesaj clar: competența, integritatea și performanța contează cu adevărat”, declara atunci ministra.
Doru Dragoș Cazan are peste 30 de ani de experiență în domeniul gospodăririi apelor. Din 2021 a ocupat funcția de director tehnic al Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a fost director general al ANAR în 2015, iar între 2012 și 2020 a coordonat Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul instituției. Este doctor în inginerie civilă, specializarea Hidraulică, absolvent al Facultății de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București și deține un master în Managementul Sectorului Public la SNSPA.
De-ar avea și Nicușor „cojones” ca d-na ministru…