Home » Analize » Un ren a provocat o ciocnire de blindate în Finlanda, soldată cu rănirea a zece soldați

Un ren a provocat o ciocnire de blindate în Finlanda, soldată cu rănirea a zece soldați

Un ren a provocat o ciocnire de blindate în Finlanda, soldată cu rănirea a zece soldați
Sursa: www.jaktojagare.se
Ascultă articolul

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în Finlanda: un ren care rătăcea prin mijlocul unui teren de exerciţii militare a provocat o ciocnire între mai multe vehicule blindate, soldată cu rănirea a circa zece soldaţi care au ajuns la spital, a anunţat miercuri armata finlandeză, informează AFP, citată de Agerpres.

Accidentul a avut loc marţi în nordul acestei ţări, în Laponia. „Un vehicul de transport blindat Pasi s-a ciocnit de cel care îl preceda, după ce a încercat să ocolească un ren”, a explicat într-un comunicat brigada Kainuu (est) de care aparţineau militarii.

- articolul continuă mai jos -

Douăzeci şi opt de persoane se aflau la bordul celor două vehicule în momentul accidentului. Douăsprezece dintre ele au fost spitalizate şi cinci se aflau încă sub observare miercuri.

În Laponia finlandeză trăiesc în jur de 340.000 de reni care reprezintă un adevărat pericol pentru şoferi, cu atât mai mult cu cât acestor mamifere nu le mai este frică de vehicule cu motor.

Aceste rumegătoare din familia cervidelor parcurg distanţe importante pentru a găsi de mâncare, fără a se sinchisi de circulaţia maşinilor care s-a intensificat odată cu dezvoltarea turismului. Ele se aventurează frecvent pe şosele, pentru a scăpa de ţânţarii care se abat asupra pădurilor din regiune la sfârşitul verii.

La începutul iernii, atunci când zilele sunt mai scurte, până la 20 de reni pot fi implicaţi zilnic în coliziuni, potrivit agenţiei finlandeze pentru securitate rutieră.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole