G4Media.ro

Un nou port turistic se inaugurează în Dobrogea, la Jurilovca / Spectacol…

Foto credit: Paul Moronaș

Un nou port turistic se inaugurează în Dobrogea, la Jurilovca / Spectacol de drone și concerte pe 17 iunie

Cel de-al doilea port turistic din localitatea Jurilovca se inaugurează pe data de 17 iunie. Obiectivul va avea o capacitate finală de 180 de locuri de acostare, împărțite într-o zonă pentru pescari și una pentru turiști și locuitorii zonei. Investiția finală ajunge la 19 milioane de lei, cea mai mare investiție în infrastructură, din fonduri europene, realizată până acum în comuna Jurilovca.

Primul port turistic din Jurilovca a fost amenajat după anul 2012, dar, odată ce comuna a început să se dezvolte și a devenit o atracție turistică, a crescut foarte repede nevoia de locuri de acostare.

La proiect se lucrează de aproximativ patru ani. Odată cu noul port a fost creată și o zona de agrement, un loc unde oamenii să petreacă timp în imediata vecinătate a apei, cu o priveliște încântătoare.

Încă din faza de construcție, numărul de cereri pentru locuri de acostare a fost atât de mare, încât s-a accesat o finanțare suplimentară, prin FLAG Delta Dunării, în valoare de un milion de lei, pentru achiziționarea unor pontoane mobile care vor spori capacitatea portului.

Spectacole cu drone

În cadrul inaugurării noului port din Dobrogea, vizitatorii vor putea urmări un show de drone.

”Peste 200 de drone vor spune, timp de 7 minute, povestea pescarilor lipoveni, a riscurilor pe care și le asumă aceștia atunci când pleacă în larg, la pescuit, și a emoțiilor soțiilor lor, care îi așteaptă să se întoarcă teferi acasă, mai ales în zilele în care marea sau lacul Razelm sunt lovite de furtună”.

Muzica ce va însoți show-ul este compusă de Nicu Alifantis, special pentru eveniment. Artistul a înregistrat părți ale compoziției alături de corul Juraveli.

Noul port turistic din Jurilovca se va deschide pentru public pe 17 iunie, începând cu ora 12.00. În port se vor găsi standuri cu mâncare din gastronomia locală, dar și standuri ale meșteșugarilor și producătorilor locali.

Pe scena amplasată în noul port vor concerta, pe parcursul zilei, Nicu Alifantis & ZAN, Radu Captari, Millenium și corurile comunităților din Jurilovca.

Show-ul de drone va începe la ora 22:00, iar seara se va încheia cu focuri de artificii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...