Home » Articole » Un muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti moştenitorilor unor negustori evrei

Un muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti moştenitorilor unor negustori evrei

Un muzeu din Nuremberg restituie opere de artă furate de nazişti moştenitorilor unor negustori evrei
sursa foto: captura
Ascultă articolul

Descendenţii unor negustori de artă evrei din Germania, fraţii Lion, au primit înapoi de la Germanisches Nationalmuseum (Muzeul Naţional German), din oraşul Nuremberg (sud), cinci opere de artă furate în timpul perioadei naziste, informează vineri DPA.

Fraţii Louis, Hans şi Fritz Lion au fost persecutaţi pentru că erau evrei şi au fost forţaţi să renunţe la afacerea pe care o deţineau sub presiunea circumstanţelor acelor vremuri, se spune într-un comunicat transmis vineri de muzeu.

- articolul continuă mai jos -

Decizia restituirii a avut la bază o cercetare detaliată privind provenienţa obiectelor, precum şi recunoaşterea responsabilităţii istorice, se mai spune în comunicat.

Patru obiecte sunt restituire moştenitorilor, printre care şi o vază aurită care datează din secolul al XVIII-lea şi un paravan cu şase panouri din secolul al XIX-lea.

Muzeul răscumpără de la moştenitori o cruce cu o semnificaţie istorică importantă la un preţ corect şi rezonabil, se mai spune în comunicat.

Potrivit comunicatului, obiectul este o cruce de procesiune, care era purtată pe un stâlp, în fruntea procesiunii.

Crucea, creată în anul 1310 în apropiere de Regensburg, este o raritate întrucât pe ambele feţe este pictată imaginea lui Isus răstignit.

Crucea a făcut parte mulţi ani din expoziţia permanentă a muzeului. Prin această achiziţie, va fi în continuare accesibilă publicului, transmite Agerpres.

Moştenitorii au apreciat dialogul bun şi constructiv cu muzeul, precum şi ”recunoaşterea promptă” a problemei în câteva luni.

”Soluţia adoptată onorează soarta fraţilor Lion, care au fost persecutaţi, şi reprezintă un act important de dreptate istorică în Nuremberg”, a spus avocatul moştenitorilor, Hannes Hartung.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole