Home » Articole » Un meteorolog lucrează încă de la înființare, de 35 de ani, la Stația Meteo Călimani, la 2.021 metri altitudine / ”La început făceam transmisiile prin stație radio, apoi prin mesaje pe telefon și ulterior prin calculator. Acum datele se trimit automat„

Un meteorolog lucrează încă de la înființare, de 35 de ani, la Stația Meteo Călimani, la 2.021 metri altitudine / ”La început făceam transmisiile prin stație radio, apoi prin mesaje pe telefon și ulterior prin calculator. Acum datele se trimit automat„

Un meteorolog lucrează încă de la înființare, de 35 de ani, la Stația Meteo Călimani, la 2.021 metri altitudine / ”La început făceam transmisiile prin stație radio, apoi prin mesaje pe telefon și ulterior prin calculator. Acum datele se trimit automat„
Sursa foto: Facebook / Parcul Natural Călimani
Ascultă articolul

Meteorologul Laurențiu Balint, responsabilul stației meteo Călimani, lucrează aici din octombrie 1989, fiind primul și cel mai statornic angajat, relatează Ziar Harghita.

Stația meteorologică din Munții Călimani, amplasată pe Vârful Rețitiș la altitudinea de 2021 m, face parte din rețeaua națională de observație meteorologică din România, aparținând de Centrul meteorologic regional Moldova-Iași. Aceasta colectează date despre temperatură, umiditate, precipitații, vânt și alți parametri meteorologici, contribuind la prognoza vremii și la studiile climatice.

- articolul continuă mai jos -

”Este mai mult pasiune decât altceva. Îmi place să lucrez aici, pentru asta m-am format. Am acea plăcere a muntelui, a drumețiilor, descoperite în copilărie, alături de bunici. Îmi place muntele, liniștea, peisajul…”, spune el.

Întrebat care ar fi cea mai mare provocare a activității, el spune că urcatul spre stație.

”Ținând cont de locație – accesul, urcarea, destul de dificil pe timp de iarnă, dar nu numai. Însă până și acest aspect mai adaugă o nuanță activității noastre”, precizează meteorologul.

„La început făceam transmisiile prin stație radio, apoi prin mesaje pe telefon (SMS-uri) și ulterior prin calculator, cu încărcare în baza de date. Însă meseria aceasta se învață cel mai bine pe aparatura clasică și prin metodele de mai demult, pentru că acelea cereau să ai neapărat anumite cunoștințe, legate de coduri și altele. Nu se mai folosește aparatura clasică. S-a trecut pe cea cu senzori, care înregistrează totul automat”, mai spune el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole