G4Media.ro

Un medic de la secția ATI a Spitalului Judeţean din Timișoara a…

sursa foto: Poliția Română

Un medic de la secția ATI a Spitalului Judeţean din Timișoara a fost găsit mort în casă. Tânărul a lucrat o vreme cu pacienți infectați cu COVID-19

Un tânăr medic de 27 de ani, din Timișoara, a fost găsit mort în casă, duminică seară, fiind descoperit chiar de către mama sa.

Bărbatul lucra la secția ATI a Spitalului Județean din Timișoara, spital suport COVID.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar nu exclude varianta sinuciderii.

„La data de 4 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit baiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, au informat polițiștii.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean din Timişoara, bărbatul era medic rezident şi a tratat pacienţi infectaţi cu COVID-19.
”Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat pe COVID o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informaţi în această dimineaţă de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuinta sa. Colectivul Spitalului Judeţean Timişoara îşi exprimă regretul vis a vis de această tragedie nemărginită”, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara conform News.ro.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. Cel mai probabil a fost omorat de catre sistem.
    Investeste statul cu adevarat tinerii medici?

    • Când faci facultatea de medicina gratis, iei salarii de zeci de mii de lei, sporuri încă pe atâta, se pare ca se investește prea mult. Așa ca mucles.

    • stiu ca nu citesti, „Medicul rezident avea 28 de ani.”
      rezidentul nu e medic, e negru pe plantatie

  2. Interesanta ematia manifestata pentru acest medic de televiziuni conduse de penali si ura fara margini manifestata pentru procurorul din Timisoara la care se invoca lipsa examenelor psihiatrice…

    • majoritatea celor care petrec mai mult de 30 de minute pe un post „de stiri” pot invoca lipsa examenelor psihologice luandu-se drept exemplu

    • Cand li se spune oamenilor ca medicii sunt suprasolicitati si obositi, unii se apuca sa-i injure, ca cica e dreptul lor la libera exprimare. La ce poate duce oboseala sustinuta la care sunt supusi fortat medicii? La colapsul sistemului nervos. Eu am spus, in perioada asta numai medic sa nu fii si nici mama unui medic.

    • Doar la spaga nu obosesc.

    • @Ion
      Cand spui asta si generalizezi, te faci de ras!

    • @Ion pe pacientul muribund nu ti-l ia nici macar cu spaga, nu are nimeni grija de el in spital.
      daca insisti, ce-o sa faca, il accepta dar e ca si cum l-ai abandonat. ajunge cobai.

    • @Dragos
      Inteleg ca tu stii pe cineva care a patit asta, nu vrei sa dai detalii si e prea tarziu ca tu sa poti face ceva, mai mult decat sa generalizezi. Inteleg bine? Daca generalizezi, nu e bine. Unii pot intelege ca de regula se intampla asta.

    • Am vrut sa-i demonstrez lui Ion ca in spitalele in care se trateaza cancerul in faza terminala nu se primesc spagi

    • Hai sa te ajut si eu.
      Mai Ioane, ia spune-mi tu mie, cate spagi a luat Anton Cehov?

  3. Saracul, nu a tinut confidentialitatea, probabil!

  4. Poate l-a aruncat Dugin de la balcon.Poate l-au luat politistii romani la Sectia 16.

  5. si ce a facut vladut pentru a ajuta medicii? nimic

    de ce nu sunt luati medicii din privat sa ajute in lupta covid? in spitale si la vaccinare?

    de ce nu sunt luate spitalele private pentru a trata cazuri covid si non-covid?

    avem 10000 de clinici si spitale private, avem mai multi doctori in privat fata de public, hai sa ii folosim, au stat relaxati 1 an de zile, cu burta umflata de cetateni care nu s-au mai dus la public

    Grecia si Polonia deja fac asta, la noi guvernul are grija sa umfle burta privatului, privatul cu banii, sistemul public cu munca

  6. RIP😔😔

  7. Ce se mai aude de cei doi oameni torturati care ulterior au fost omarati probabil de interlopii prieteni ai polistitilor tortionari ?
    Ce se mai aude cu acele 2 dosare de moarte suspecta ma intereseaza, sa vedem nivelul de mafie din Romania. Aici e probabil moarte naturala.

    • Sa-ti spuna cine are garda de corp asigurata.
      Sau crezi ca toata lumea e obligata sa-si faca meseria cu pretul vietii?

  8. Burnout?

    • Sau poate o mare decepție in dragoste!
      Rezidenții nu sunt inca medici, dar atâta timp cît învață să devină doctori sunt plătiți cu bani multi că sa nu mai vorbim de oferta largă de cobai amărâți de care dispun!
      E singurul domeniu în care sunt plătiți să învețe, și au la dispoziție o grămadă de resurse, in ce domeniu mai exista aceasta șansă!
      Păcat de copilul ăsta, dar sa nu mai văietăm sărmanii medici, că la ora actuala sunt ” sărmani doar cu duhul”!
      Ați văzut cum țâșnește singele când secționezi o amărâtă de arteriolă?? Atunci spunetimi și mie cum a putut fi secționată carotida la la o amigdalotomie și să nu vadă nimeni sânge mai mult decât e cazul in plagă?
      Omul e mort, doctorul e doctor și profesează!
      Va rog sa ii văietăti în continuare și rugati-va să nu ajungeți pe mana lor!!!

    • @Jester
      Da. Burnout. Epuizare, care poate pune omul in dificultate atunci cand ea se suprapune cu alte deceptii.

    • Prea tanar pentru burnout… Nu avea probleme financiare, ca doar e doctor, si își permitea să stea singur.
      Poate ca asta e raspunsul: era singur, fara familie (avea apartamentul lui, cu chirie sau nu), iar in an pandemic, lumea s-a alienat!!!!

      Separat de prieteni, nu putea să iasa periodic la o bere, să-și spună oful, ca observa unele nereguli, ca o asistenta grasa e nesimțită, ca are o colega cu care ar vrea sa iasa in oras…

      Practic, a fost izolat social, fara familie si prieteni, fara relație care sa duca la parteneriat/casatorie (când alții au deja 2 copii), morti in jur, rude supărate, colegi cine știe cum, sefi cu smenozeli…

      Semeni vant (distanțare socială), culegi furtuna (tulburări de comportament si decompensari chiar si la cei mai rasariti)

    • @CetateanuTurmentat – Inteleg ca esti turmentat, dar nici chiar asa. Rezidentul este medic! Altfel nu i-ar mai zice medic rezident, nu crezi? Esti medic din momentul in care termini facultate si iei diploma de licenta! Facultatea 6 ani, rezidentiatul alti 4 sau 3 ani (depinde de specialitate), abia apoi se face un doctorat, ceva specializari etc.

    • @E doar inceputul.
      Orice om care munceste isi permite sa stea singur, daca doreste asta. In trecut, acum cativa ani, unii rezidenti mai ramasesera fara suficiente resurse materiale sa o faca. Acum pot si ei din cate inteleg si mi se pare normal. Conflictul intre bogati si saraci continua, fara jena.

    • Tot singur era prin casa si fortat sa stea alienat.
      Felicitari! Aveti ce v-ati dorit, prorestrictionistilor fara discernament!

      Macar daca statea cu parintii, avea rusine de maica-sa si si-ar fi pus problema sa nu-i faca pocinog.

      Ziceam ca e normal ca s-a trilizat, daca statea singur cuc (si ca isi permitea sa stea singur). Ca, daca avea colegi de apartament, mai avea cu cine discuta. Daca avea gagica, mai avea o speranta.

      Asa, si-a dat seama ca nimanui nu-i pasa de el, ca poate fi oricand folosit ca paravan pentru incompetenta „mentorilor”, si cate si mai cate. Daca mai era cu cineva, realiza ca nu e unicul nefericit in situatia asta. Sau ca e cineva langa el.

    • Vezi ca s-a deschis o linie telefonia gratuita
      Poate mai scapam de invinuiri nefondate.

  9. M-am uitat la fata lui, ca doctor la ati. Ca angajat care intra in zona cu risc crescut de infectare cu covid. Avea o barba lunga, de intelept (unii ar spune ca de taliban).
    Barba aia tine masca la distanta de obraz si barbie si, practic, ii împiedica functia de bariera. Si aduna praf si mizerie si microorganisme.

    In conditii normale (daca ar lucra la gunoaie), nu ar fi foarte interesant, dar ăștia sunt eroii care se lupta cu pandemia? Astia intra asa cu mizeria pe fata in salile de operatie?

    Nu exista un regulament de ingrijire personala? Nic in fabricile de alimente nu au voie sa se prezinte in halul asta.

  10. Este posibil, intreb doar, ca acest copil, sef de promoție sa fi vrut sa pună în aplicare ceea ce a învățat și…protocolul sa.i fi interzis? Se spune ca își iubea meseria și era dedicat , dorea sa AJUTAȚI sa SALVEZE!!! DCa cineva te leagă de mâini și te pune sa vezi oamenii cum mor sub ochii tai nu este un motiv de depresie suficient încât sa ajungi la gânduri negre? As fi vrut sa fi avut tăria sa.si dea demisia, sa.si ia concediu, sa facă ceva sa se salveze ! Păcat, mare păcat!