Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cristian Cârnu, un influencer Tiktok care a strâns zeci de mii de urmăritori cu clipurile în care pretinde că ajută dezinteresat bătrâni, a fost percheziționat într-un dosar penal în care e suspect că ar fi înșelat peste o sută de persoane, potrivit poliției. Comunicatul autorităților nu au menționat explicit numele suspectului, dar surse judiciare au declarat pentru G4Media că cel vizat este Cârnu.
Tânărul de 25 de ani, care postează constant videoclipuri pe Tiktok, e acuzat că ar fi publicat anunțuri fictive cu oferirea de spații de cazare, inducând în eroare peste 100 de persoane și determinându-le să efectueze plăți în valoare totală de peste 103.000 de lei, potrivit comunicatului citat.
În această dimineață, 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Secția 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 5 persoane, din comuna Dragomirești.
Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.
Cercetările au evidențiat faptul că, în perioada august 2024 – ianuarie 2025, un tânăr, de 25 de ani, ar fi publicat anunțuri fictive cu oferirea de spații de cazare, inducând în eroare peste 100 de persoane și determinându-le să efectueze plăți în valoare totală de peste 103.000 de lei.
Sumele de bani ar fi fost depuse în conturi bancare deschise fraudulos, folosind identitatea unor persoane cu o situație materială precară.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz.