Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi cetățeni indieni au încercat să ajungă ilegal în România, dar în timp ce înotau prin apele râului Prut, unul dintre ei s-a înecat, anunță Unimedia. Tragedia a avut loc luni, 13 mai, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic.
„Unul dintre bărbați a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți, fiind reținut.
În discuții, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.
Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut.
La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112”, comunică Poliția de Frontieră.