Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu forestier izbucnit în California, Statele Unite, a ajuns în zona McKinley Grove, în centrul statului, ameninţând copacii sequoia cu o vechime de peste 2.000 de ani, transmite marţi agenţia DPA, transmite Agerpres.
Incendiul Garnet a ajuns luni în pădurea care adăposteşte aproximativ 165 de copaci sequoia gigant, situată la aproximativ 300 de kilometri sud-est de oraşul San Francisco.
Incendiul arde în Pădurea Naţională Sierra de două săptămâni.
În ultimele zile, au fost instalate sisteme de stropire pentru a menţine umedă zona din jurul copacilor sequoia, iar unele trunchiuri au fost învelite în folie rezistentă la foc. Materialele uscate din apropierea copacilor au fost îndepărtate.
Acest lucru nu a reuşit, însă, să oprească scânteile să ajungă luni la mai multe coroane, care au luat foc, potrivit oficialilor silvici. Pompieri dotaţi cu echipamente speciale pentru alpinism au fost trimişi în zona afectată.
Articolul continuă mai jos
Sequoia gigant creşte numai în lanţul muntos Sierra Nevada, ajungând la o vârstă de până la 3.400 de ani şi la o înălţime de peste 80 de metri.
Coaja groasă a acestor copaci, cu o grosime de până la 46 de centimetri, îi face rezistenţi la foc. În plus, aceşti arbori au nevoie de foc pentru a se propaga. În condiţii de căldură extremă, conurile lor se deschid, iar seminţele prind rădăcini în solul bogat în minerale în urma incendiului.
Frecvenţa şi amploarea incendiilor forestiere au crescut şi, potrivit organizaţiei de conservare Save the Redwoods League, aproximativ 20% dintre sequoia gigant maturi au fost distruşi începând din 2015.
Incendiul Garnet a izbucnit la 24 august în urma unui fulger şi s-a răspândit de atunci pe o suprafaţă de peste 185 de kilometri pătraţi.
În prezent, în California sunt active zeci de incendii de diferite dimensiuni. Un incendiu izbucnit în ianuarie în Los Angeles s-a soldat cu 16.000 de clădiri mistuite de flăcări şi cel puţin 31 de morţi.