Home » Analize » Un copil sub 5 ani moare la fiecare 39 de secunde din cauza pneumoniei la nivel mondial

Un copil sub 5 ani moare la fiecare 39 de secunde din cauza pneumoniei la nivel mondial

12 nov. 2019
Un copil sub 5 ani moare la fiecare 39 de secunde din cauza pneumoniei la nivel mondial
Sursa Foto: Pexels.com
Ascultă articolul

Pneumonia a ucis peste 800.000 de copii cu vârsta sub cinci ani anul trecut la nivel mondial – sau un copil la fiecare 39 de secunde -, mai mult decât orice altă maladie, în pofida faptului că este o boală curabilă şi mai ales prevenibilă, au anunţat marţi şase organizaţii internaţionale de sănătate şi de protecţie a copilului, între care şi Unicef, cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei împotriva Pneumoniei, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Majoritatea acestor decese s-au produs în cazul copiilor sub doi ani, dintre care aproape 153.000 în prima lună de viaţă”, au precizat organizaţiile într-un raport, lansând un apel la „acţiune globală” împotriva pneumoniei.

Această infecţie respiratorie acută, care afectează plămânii, poate fi cauzată de bacterii, virusuri sau ciuperci microscopice.

În cazul pneumoniei, alveolele plămânilor se umplu cu puroi şi lichid, ceea ce face respiraţia dureroasă şi limitează absorbţia de oxigen.

Conform OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), pneumonia este responsabilă pentru 15% din numărul total de decese în rândul copiilor sub 5 ani din întreaga lume.

„Este o epidemie globală uitată care necesită un răspuns internaţional urgent. Milioane de copii mor din lipsa vaccinurilor, antibioticelor şi a tratamentelor cu oxigen”, a declarat Kevin Watkins, de la organizaţia Salvaţi Copiii.

Potrivit organizaţiilor, mai mult de jumătate din decesele în rândul copiilor cauzate de pneumonie sunt concentrate în cinci ţări: Nigeria (162.000), India (127.000), Pakistan (58.000), Republica Democratică Congo (40.000) şi Etiopia (32.000).

Prin comparaţie, 437.000 de copii sub cinci ani au murit de boli diareice în 2018 la nivel mondial şi 272.000 de malarie, potrivit acestora.

Aceste organizaţii vor organiza un forum global privind pneumonia infantilă la sfârşitul lunii ianuarie 2020 în Barcelona, Spania.

Sursa foto: Facebook Salvați copiii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.