Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul de recuperare neuromotorie şi reumatologică „Sfânta Maria”, destinat persoanelor adulte atât din Vrancea, cât şi din toată ţara, a fost inaugurat miercuri la Panciu (județul Vrancea), în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, transmite Agerpres.
Centrul dispune de săli de gimnastică şi recuperare şi cabinet de masaj, putând asigura servicii de kinetoterapie, hidrokinetoterapie, duş subacval, laserterapie, magnetoterapie, băi galvanice şi diverse tipuri de masaj.
„Proiectul centrului a costat peste 1.700.000 de lei şi a fost finanţat din fonduri europene. (…) Eu sper ca personalul medical să-şi facă datoria cât mai bine, iar cei care vor fi pacienţii noştri să plece mulţumiţi. Avem posibilitatea să tratăm aici cel puţin 20 de pacienţi concomitent. Sperăm să venim în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor oraşului Panciu, şi nu numai. La noi poate veni orice cetăţean din Vrancea sau din ţară, cu condiţia să aibă bilet de trimitere de la medicul de specialitate”, a declarat primarul oraşului Panciu, Nicolai Mărăscu.
Acesta a precizat că primăria va asigura o parte din costurile serviciilor medicale de recuperare ale centrului, urmând ca şi pacienţii să suporte, la rândul lor, o parte din costuri.
Probabil se folosesc produse locale, tradiționale. Sec, spumant.