EXCLUSIV Un bolșevic pentru eternitate. Despre Ion Iliescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

A fost coleg la Institutul de Energetică „Viaceslav Molotov” din Moscova (v. poza) cu Li Peng, viitorul potentat chinez, călăul Pieței Tiananmen in iunie 1990. Bolsevismul este forma sa mentală, inghetată, osificată, cadaverică. Format in „măreața Uniune” in ultimii ani de viață ai lui Stalin, Ilici a devenit un veritabil Homo Sovieticus. Îl servise zelos pe Dej, apoi pe Ceaușescu, s-a ferit să-i sfideze. Nu era el omul care sa fluiere în biserică.

A fost dat de-o parte, n-a mai fost ales in CC, dar a rămas in nomenclatură. Era directorul Editurii Tehnice, își vedea de ale sale tehnice treburi. Barfea prin closet. Trimitea rituale telegrame de felicitări si de entuziastă adeziune. Dar mai cu seamă, se ferea să iasă din starea de hibernare politică in care se complăcea de ani de zile. În martie 1987, a refuzat să semneze „Scrisoarea celor 6”. Nu și-a exprimat sub nicio formă rezervele fată de delirul dictatorial. Visul său era sa scape de familia Ceaușescu si să plaseze România pe orbita gorbaciovistă.

Reforme de sus, controlate atent. Niciun fel de ingradire a dictaturii partidului unic. Recompensarea intelectualilor docili, domolirea celor rebeli, acestea erau aspirațiile sale. Modernizarea, nu schimbarea democratică a sistemului era idealul său. Bolșevic convins, Ilici era (si a rămas) visceral opus oricărei forme de spontaneitate. Totul trebuie centralizat, controlat, supravegheat. Motiv pentru care nici prin cap nu-i trecea că Securitatea, acea criminală organizație, trebuia nu reformată, ci pur simplu desființată. Ilici nu a făcut decât să-l inlocuiasca pe securistul Iulian Vlad cu securistul Virgil Măgureanu.

Multipartidism ca-n Polonia? Să fie acolo, la ei acasă. Noi vom avea o „democrație originală” cum alta pe lume nu este. Si am tot avut-o. Ion Ilici n-a avut copii. Dar a zămislit FSN, azi PSD, acel agent patogen care, după ce a uzurpat si desfigurat revolutia, a jefuit țara cu o maniacală, nemaipomenită, bulimică poftă de inavutire. O formatiune mafiotica, succesoarea directa a nomenclaturii comunisto-securista, o comunitate a ticalosiei si imposturii care continua sa sugrume incercarile de coagulare a unor alternative autentice. Este tot ce lasa in urma Ion Iliescu.

Bolsevismul lui Ion Iliescu nu avea nevoie de angajament scris. A fost, voluntar si consecvent, ceea ce numim omul Moscovei. Partida Rusa a fost si ramane Partida “Fanariota”. Fariseica, duplicitara, ipocrita. Pe 22 decembrie 1989, salvarea nationala insemna pentru Iliescu salvarea nomenclaturii. Apararea si consolidarea dominatiei unei caste parazitare pentru care patria era un obiect de jaf, de prada. Am citit (pe sarite, cunosc si sunt satul de sechelele unui marxism vetust, anost si vlaguit) ultimul interviu acordat de Iliescu inainte de recenta internare. Un citat elocvent: “Patriotismul e așadar o atitudine foarte tehnocrată în fața viitorului, pe care îl construiești lăsând talentele să se pronunțe. Repet, patriotismul înseamnă competență și șanse egale. Nu e suficient să îți iubești țara, trebuie să te și pricepi la a o iubi: adică a o servi.”

Iubirea de tara este in aceasta viziune o chestiune de pricepere atitudinală. Daca ai talentele cerute, inclusiv pe acela de complotist, esti patriot. Unul din talente este acela de a servi Imperiul jurand ca esti “anti-imperialist”. De a convinge Centrala (cea reala, moscovita) ca se poate bizui pe tine si pe cei grupati in jurul tau. Competenta in a mistifica realitatea si a plasmui basme propagandistice. In valtoarea ideatica si geopolitica a finalului anilor 80, Ion Iliescu a fost, emotional si intelectual, exponentul cel mai sofisticat al Partidei Ruse. Numai astfel poate fi inteles comportamentul sau antidemocratic din perioada 1990–1995.

PS Scriam pe pagina mea Facebook pe 3 martie 2020: “Corifeu al limbii de lemn, mistificator de profesie, veteran propagandist comunist, fost ministru ceausist al tineretului, secretar al CC al PCR insărcinat cu ideologia, prim-secretar la Iasi, uzurpator al revolutiei din decembrie 1989, instigator, beneficiar si patron al mineriadei din iunie 1990, eternul Ilici a confundat mereu regnul politic cu acela al dresării animalelor.

Notoria imprecatie adresată de fondatorul mafiei cleptocratice numită FSN unui jurnalist socotit impertinent (“Măi, animalule!”) avea ca subtext amenintarea “Las’ că te dresez eu!” Ar fi putut să invete cate ceva despre democratie, a preferat travestiul, histrionismul si minciuna. Oricat a lucrat la plăsmuirea propriei legende, imaginea este in final una jalnică, ba chiar grotescă: un aparatcik devotat dogmei bolsevice, un dinozaur incapabil să priceapă nevoia umana de onoare, adevar si libertate.

Nu e nevoie de niciun fel compatimire. Mosneagul decrepit de azi, la fel de pierdut, se pare, in paienjenisul unor rătăciri obsesive precum János Kádár in ultimul an viată, este responsabil pentru crime impotriva umanităti, pentru sabotarea sistematică a democratiei pluraliste si pentru atacuri neincetate impotriva societătii civile din Romania.”