Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat din Vulcan, judeţul Hunedoara şi o femeie din Dragalina, judeţul Călăraşi sunt cercetaţi sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. Cei doi sunt suspectaţi că au obţinut sume mari de bani de pe urma exploatării unor tinere românce în ţară dar şi în Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie.
Conform datelor furnizate sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, bărbatul de 42 se ani şi femeia de 45 de ani îşi racolau victimele folosind metoda „loverboy” şi timp de mai mulţi ani, începând cu 2019, au reuşit să obţină sume mari de bani de pe urma unor tinere care se prostituau în beneficiul lor pe teritoriul României, Franţei, Spaniei, Germania şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În urma totalizării sumelor de bani trimise în ţară prin transferuri financiare, a rezultat faptul că persoanele în cauză au efectuat 244 de transferuri, în valoare de 79.655 de euro, 10.439 de lire sterline şi 112.409 de lei.
Nu exista „metoda loverboy” asta e o inven tie a procurorilor.
femeile se duc de buna voie
Exact, au impresia ca o sa-i fraiereasca de bani pe masculi si ce sa vezi? Ajung sclave. Isi merita soarta.
In loc sa munceasca ca toate femeile normale ele vor calea rapida catre bogatie, nimic nou sub soare.
Asta cred si eu. Cum sa te indragostesti lulea de unul de 40 de ani? Alea stiau in ce se baga, la fel ca si in cazul tate insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Fetelor le era promis probabil 70% din castig, pe cand in realitate era invers. Cand nu le-a mai convenit au vrut sa plece si nu au mai fost lasate si asa s-a ajuns la politie
Cine esti tu sa validezi vreodata in viata ta de ce x si de ce y a ajuns sa fie exploatat. Ai fost tu vreodata in pozitia acestor oameni?
Uite-te bine la sumele de bani de pe urma lor, au fost EXPLOATATE, si handralaii de mai sus tot cu gura pe victime sunt. Sa va fie rusine ca mentineti o societate patriarhala care promoveaza hate-ul pe femeile vulnerabile si le dezumanizeaza ca nefiind si ele cetateni cu drepturi si libertati.
Exista metode pentru multe păcăleli in România, unele dintre ele mai grave decat altele. Cand e vorba de metoda loverboy prin care fete tinere si sarace ajung sa fie traficate, masculii de pe g4media nu cred in existenta acestor metode. Pentru ei, înțelesul cuvântului „metoda” le scapa. Ei nu își pot imagina ca fete tinere nu isi doresc sa faca se.x cu cine stie cate brute de bărbați pe zi, fiind bătute si amenințate. Nimic despre calvarul la care sunt supuse. Nimic despre domnii care tin in viata aceasta industrie. Doar despre victime, ca de obicei. Sper sincer ca indivizii de mai sus sa nu se fi reprodus.