Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat infectat cu noul coronavirus a murit în Iran după ce a primit din partea unui vraci islamic un pretins „leac minune”, a relatat marţi agenţia de presă de stat iraniană Irna, preluată de DPA.
Clericul a intrat ilegal în spitalul Beheshti din oraşul-port Anzali în weekend şi a vizitat pacientul aflat la terapie intensivă, potrivit agenţiei.
Vraciul i-ar fi spus pacientului cu coronavirus, un bărbat relativ tânăr, că medicii nu-l mai pot ajuta, dar că el are un „leac islamic minune” care l-ar vindeca, a adăugat agenţia.
Cu consimţământul pacientului, clericul ar fi dat jos masca de protecţie a pacientului şi i-ar fi frecat faţa cu un lichid parfumat.
Pacientul a murit trei zile mai târziu, a precizat agenţia iraniană.
Procurorii din Anzali au emis un mandat de arestare împotriva vraciului.
Până în prezent, peste 23.000 de persoane au fost infectate cu coronavirus în Iran şi mai mult de 1.800 au murit.
Așa reducem numărul morților de coronavirus: le dăm „leacuri” și pe urmă n-au murit de coronavirus, ci de „leacuri”.
Tot așa evităm aglomerarea spitalelor. „Închidem” rapid cazurile înainte să devină critice. Vracii ăștia sunt tare înțelepți.