Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În dimineața zilei sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin numărul unic 112, cu privire la faptul că un bărbat de 27 de ani, ar fi căzut de la etajul trei al unui bloc de locuințe de pe strada Alunului, din cartierul Găvana, relatează Ziarul de Muscel.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, ia bărbatul a fost preluat, conștient, de către un echipaj medical și transportat la spital.
Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul ar fi căzut, accidental, de la etajul trei al unui bloc, unde se afla la o petrecere.
Polițiștii efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Literalmente cui ii pasa. Se simte bine sa semănați amărăciune pentru clickuri pui de MSM plicticoși ?
Dumnezeul betivilor lucreaza.