Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din județul Giurgiu a furat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o ambulanță chemată la un botez și a fost prins abia la intrarea în orașul Zimnicea, după o urmărire prin două județe. Incidentul bizar a fost confirmat de autorități, iar IPJ Teleorman urmează să transmită un comunicat oficial.
Potrivit primelor informații publicate de ImpactNews24.ro, autospeciala fusese solicitată pentru o intervenție medicală de urgență, însă pacientul – aflat sub influența alcoolului – a urcat la volan și a plecat cu ambulanța. Echipajul medical nu a fost rănit, dar a alertat imediat poliția.
Urmărirea s-a desfășurat pe mai multe drumuri județene și s-a încheiat la intrarea în Zimnicea, unde ambulanța a fost oprită cu un dispozitiv de tip „spike” care i-a spart cauciucurile. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus ulterior la spital pentru prelevarea probelor biologice.
Ambulanța a suferit avarii în timpul deplasării neautorizate, iar autoritățile urmează să stabilească prejudiciul și să ia măsurile legale.
De aici preia justitia, in asteptarea prescrierii.
Mișto glumele astea gen Las Fierbinți, tipic românești. Sunt chiar curios daca glumețul v-a simți ceva stări de rău după toată povestea asta. Mulți care trebuie să ajungă la răcoare dau in tot felul de boli ascunse care necesită ambulanta.