
Un avion militar german, ”atacat” cu artificii de Revelion / Piloţii au alertat de urgenţă turnul de control / Armata şi poliţia investighează cazul
Avionul de transport militar C-130 a fost ţinta unor tiruri în timpul decolării de la baza aeriană Celle, situată în landul Saxonia Inferioară (nord-vestul Germaniei), într-un incident produs săptămâna trecută, dar despre care publicaţia Der Spiegel a relatat abia marţi, potrivit Kyiv Post, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Citand surse anonime, Der Spiegel a scris că persoane necunoscute au tras cu artificii în avion la scurt timp după decolare. vinerea trecută, în jurul prânzului.
Avionul nu a fost lovit, iar piloţii au alertat de urgenţă turnul de control, conform publicaţiei germane.
Atât armata (Bundeswehr-ul), cât şi poliţia locală au declanşat investigaţii în urma acestui incident.
Bundeswehr-ul a indicat că avioanele militare sunt rareori ţinta unor tiruri, dar a menţionat că s-au înregistrat multe cazuri în care piloţii au fost orbiţi temporar cu fascicole luminoase de laser.
Berlinul acuzase public în iulie armata chineză că a îndreptat un laser către un avion german ce participa la o misiune, sub egida UE, pentru protejarea traficului maritim în Marea Roşie, aminteşte Kyiv Post.
Artificiile lansate – potrivit Der Spiegel – ar fi fost o rachetă de Revelion, iar anchetatorii germani nu exclud posibilitatea unui atac ţintit asupra avionului de transport militar. Dacă suspecţii vor fi găsiţi, ei sunt pasibili de pedepse severe.
La solicitarea ziarului german, poliţia din Celle a declarat că a angajat proceduri pentru interferenţă periculoasă cu traficul aerian. Forţele de ordine au mai spus că a fost cercetată cu meticulozitate zona din jurul bazei aeriene de unde decolase avionul de transport cu ajutorul unui câine specializat în detectarea de explozibili, dar că până în prezent nu s-a găsit nimic relevant care să ajute ancheta.
Totodată, poliţia a stabilit că, ţinând cont de direcţia de deplasare a rachetei pirotehnice, nu a existat o ameninţare concretă pentru avionul Forţelor aeriene, dar a afirmat că, indiferent de situaţie, astfel de cazuri sunt tratate cu seriozitate, având în vedere „sensibilitatea situaţiei”.
Incidentul din Germania intervine pe fondul tensiunilor crescute după o serie de intruziuni de drone şi avioane ruseşti de-a lungul flancului estic al NATO în această lună, care au vizat îndeosebi Polonia şi Estonia.
În 24 septembrie, media internaţionale au relatat că un avion militar rus a survolat de două ori o fregată a marinei germane în Marea Baltică. Ministrul german al apărării Boris Pistorius a calificat incidentul drept o provocare şi un semn că Rusia testează limitele NATO cu o intensitate în creştere, potrivit ziarului german Die Welt.
La ora actuală, Luftwaffe operează şase avioane C130, care, împreună cu aeronave mai mari A400M, asigură transportul aerian de trupe şi marfă. În ultimele luni, aceste aeronave au fost utilizate şi pentru misiuni umanitare, inclusiv paraşutări de alimente şi medicamente deasupra Fâşiei Gaza, conform media germane.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.