Un an cu președintele Nicușor Dan / Cea mai rapidă dezamăgire din istoria funcției prezidențiale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nicușor Dan a preluat oficial mandatul de președinte pe data de 26 mai 2025, marcând momentul printr-o scurtă ceremonie într-o zi ploioasă, în grădina din spatele Palatului Cotroceni. Tocmai câștigase al doilea tur, organizat pe data de 18 mai, în fața lui George Simion, cu un scor foarte bun: 53,6%, în timp ce liderul partidului extremist AUR a luat 46,4%. Ilie Bolojan asigura pe atunci interimatul funcției de președinte. A fost numit ulterior în funcția de premier, într-un guvern de coaliție între PNL, PSD, USR și UDMR.

Un an mai târziu, președintele nu mai are nici guvern, nici susținerea publică de care se bucură toți președinții în primii ani după alegere. Nicușor Dan a pierdut-o în timp record, în doar un an, înregistrând cea mai rapidă dezamăgire din istoria funcției prezidențiale. Un sondaj realizat recent de INSCOP arată că, dacă duminica viitoare ar fi organizat un referendum privind demiterea președintelui, 44% dintre români declară că ar vota pentru demiterea lui Nicușor Dan, în timp ce 50,7% ar vota împotriva demiterii.

Cum a reușit Nicușor Dan această contraperformanță? A făcut mai multe erori majore, strategice și tactice, dar motivul real al dezamăgirii produse într-o parte din publicul său este o trăsătură dominantă a primului an de mandat: lipsa de curaj politic, abandonarea spiritului reformist și jocul la mai multe capete pentru a-și salva cu orice preț funcția amenințată de spectrul suspendării. Această duplicitate extremă i-a definit acțiunile atât în plan intern, cât și în plan extern.

La capitolul erori, prima dezamăgire de proporții a fost justiția. Aici președintele chiar are un cuvânt de spus. Conform Constituției, joacă un rol-cheie în numirea procurorilor-șefi propuși de ministrul justiției. Apoi, prin prezența sa la ședințele CSM, are capacitatea de a încuraja forțele reformiste din sistem, prin semnale publice și luări de poziție pe teme importante. Nu a participat la ședințe, a minimalizat problemele din sistem semnalate în documentarul Recorder intitulat „Justiție capturată”, iar referendumul pentru justiție, promis pentru luna ianuarie, n-a mai avut loc nici în ziua de azi.

Ceva, totuși, s-a întâmplat în justiție. Simțind lipsa de curaj și de interes a noului președinte, un personaj controversat ca Lia Savonea nu a avut nici cea mai mică ezitare în a candida la funcția de președinte al Înaltei Curți – singura, de altfel –, pe care, deloc surprinzător, a câștigat-o. A fost doar începutul restaurației la vârful justiției, de restul s-a ocupat PSD cu mâna președintelui Nicușor Dan. Criticați virulent în campanie și după, șefii de la DNA și Parchetul General au primit funcții de adjuncți în marile parchete. Numirile, poate cu o excepție, reprezintă de fapt voința PSD și a serviciilor.

În acest peisaj dominat de contrareformă, procurorii și judecătorii cu adevărat reformiști s-au simțit abandonați. Nicușor Dan a ratat astfel, încă din primul an, esența mandatului prezidențial: reformarea justiției. Ea reprezintă în continuare așteptarea principală a electoratului său, care are toate motivele să fie dezamăgit de abdicarea președintelui.

A doua eroare majoră este alianța tacită cu PSD și Sorin Grindeanu în acțiunea de dărâmare a guvernului Bolojan. Refugiat într-o falsă poziție de mediator, președintele Dan nu a mișcat niciun deget în a descuraja PSD să se alieze cu AUR în moțiunea de cenzură, nu a denunțat nicio secundă „monstruoasa alianță” și nici nu a avertizat asupra consecințelor ei. Pesediștii l-au aplaudat la scenă deschisă pentru complicitatea cu forțele care au declanșat o criză politică de amploare, iar Grindeanu l-a lăudat că nu i-a obstrucționat.

Compromisul lui Nicușor Dan cu PSD are o dublă explicație. Pe de o parte, președintele cultivă bune relații cu PSD în speranța că în acest fel va securiza voturile lor din Parlament, dacă AUR va declanșa vreodată acțiunea de suspendare cu care a amenințat încă de la începutul mandatului. În treacăt fie spus, o naivitate.

Sorin Grindeanu nici măcar nu s-a obosit să-l anunțe pe Nicușor Dan, în timpul consultărilor de la Cotroceni, că a bătut deja palma cu AUR pentru o moțiune de cenzură comună. Asta spune destul de multe despre respectul arătat de pesediști lui Nicușor Dan și cam cât se poate conta pe cuvântul lor.

Pe de altă parte, îl putem suspecta pe șeful statului că a dorit, la rândul său, să scape de Ilie Bolojan dintr-un motiv banal: teama că-l va avea rival în 2030, potențial candidat la prezidențiale din partea PNL. Tot lipsa de curaj politic evocată mai sus l-a împins, așadar, la dărâmarea propriului guvern, jucând de ochii lumii rolul de mediator și arbitru într-o dispută internă a coaliției.

Aceasta s-a dovedit o eroare strategică, nu doar tactică. Abia după demiterea din funcția de premier, popularitatea lui Bolojan a început să crească vertiginos. Abia acum Ilie Bolojan începe să se profileze cu adevărat ca un adversar politic redutabil al președintelui Dan și al pesediștilor. În absența demiterii precipitate – când reformele sale amenințau afacerile din energie și companiile de stat –, Bolojan s-ar fi erodat lent și sigur la putere.

Așa, președintele Dan a ajuns să fie asociat cu al patrulea trandafir din buchetul PSD – o caricatură inspirată care arată cam ce s-a ales de imaginea președintelui în doar un an de la instalarea la Cotroceni. Din punct de vedere tactic, președintele Dan a intrat într-o fundătură. De trei săptămâni se străduiește să găsească o soluție pentru a instala un nou guvern, însă, la acest moment, are următoarele opțiuni pe masă: un guvern minoritar PSD cu susținere AUR din Parlament sau un guvern PSD-AUR la vedere. Varianta unui guvern din care să facă parte și partidul extremist a exclus-o de la bun început, așa că rămâne prima.

Președintele mai tatonează și varianta unui guvern de tehnocrați, dar este puțin probabil ca așa ceva să treacă de Parlament, chiar dacă prima propunere va fi în acest sens. La a doua propunere, șeful statului ar putea avansa un nume din PNL, de genul Alexandru Nazare sau Cătălin Predoiu, cu șanse mari să treacă și să schimbe dinamica internă din PNL și USR, care în acest moment sunt aliniate în spatele lui Ilie Bolojan.

Vom vedea cum și când se va termina criza politică, dar, până una-alta, sub primul an de mandat al președintelui Nicușor Dan, partidul extremist AUR a ajuns să dea jos guverne și să joace un rol central în politica românească. Extremismul a ajuns în centrul jocului politic. Acest fapt a stârnit îngrijorare la Bruxelles. Mai multe publicații occidentale au scris despre România că riscă să ajungă a doua Ungarie, dacă AUR va ajunge să dicteze sau, mai rău, să manevreze în vreun fel puterea.

În fine, un ultim punct. Cât își dorește cu adevărat Nicușor Dan să exercite puterea din calitatea de șef de stat? Aici, iarăși, sunt destule semne de întrebare. Cel mai mare dintre ele: cum e posibil ca, la un an de la câștigarea alegerilor, președintele să nu-și exercite celălalt mare atribut dat de Constituție, și anume numirea unei noi garnituri de șefi la serviciile secrete? SRI este condus de un interimar de aproape trei ani, iar SIE de un personaj instalat de PSD de pe vremea lui Dragnea.

În plan extern, Nicușor Dan a pus accent pe relația cu Statele Unite, neglijând relația cu Uniunea Europeană. Pentru prima dată în istoria Administrației Prezidențiale a fost anulat, sub pretextul crizei politice, evenimentul dedicat Zilei Europei. Și tot de Ziua Europei, Nicușor Dan a adus o serie de critici proiectului european, gesturi care, luate împreună, transmit un mesaj. Unele publicații au mers mai departe, notând absența tot mai mare a României din marile dezbateri de la Bruxelles. În schimb, președintele Dan a fost singurul șef de stat din Europa prezent la Consiliul Păcii organizat de administrația Trump și una dintre puținele țări europene care au răspuns imediat și necondiționat unei solicitări americane în războiul cu Iranul.

Aici este mai dificil de estimat dacă preferința președintelui Dan pentru America este un lucru rău sau bun, dată fiind poziția României în contextul războiului din Ucraina și al amenințării Rusiei. De notat, apoi, nuanța introdusă recent în vocabularul președintelui Dan, care nu mai vorbește despre instalarea unui guvern proeuropean, ci a unuia prooccidental.

Apropierea strategică de America lui Trump, interesată la maximum de vânzarea de gaze naturale lichefiate în regiune, poate aduce anumite avantaje, inclusiv obținerea sprijinului pentru aderarea la OECD (proiect de țară), dar neglijarea Europei ar fi o eroare. Banii și dezvoltarea României pe termen lung depind de Bruxelles; viitorul nostru este în UE, nu în afara ei.

O altă restanță majoră a președintelui Dan este raportul privind anularea alegerilor. Ce s-a întâmplat în decembrie 2024? Cât a fost influența Rusiei, cât a fost joc iresponsabil intern? Care a fost rolul serviciilor românești în reșaparea și promovarea lui Călin Georgescu, personaj sulfuros creat în laboratoarele ceaușismului târziu? De ce întârzie acest raport esențial, în absența căruia asupra democrației din România continuă să planeze mari semne de întrebare?

Acestea sunt, în linii mari, cele mai importante momente din mandatul președintelui Nicușor Dan. Pentru echilibru, am căutat mult și bine ceva pozitiv, mare și relevant care să fie consemnat după primul an de activitate la Cotroceni. Vă las pe dumneavoastră să căutați în continuare.