Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federaţia engleză de fotbal (FA) a primit o amendă de 30.000 de euro din partea UEFA pentru incidentele provocate de suporterii săi în cursul partidei Anglia – Danemarca (2-1 după prelungiri) din semifinalele EURO 2020, disputată pe stadionul Wembley din Londra, informează EFEE, citată de Agerpres.
Într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, UEFA a precizat că membrii Comisiei de Etică şi disciplină a forului continental au decis să amendeze FA pentru utilizarea de lasere şi artificii în timpul meciului, precum şi pentru „tulburări” în timpul intonării imnurilor naţionale.
Românul Ovidiu Haţegan a fost al patrulea oficial la semifinala Anglia-Danemarca, în timp ce Sebastian Gheorghe, arbitru asistent de rezervă
Anglia, care a cucerit un singur trofeul major în istoria sa, Cupa Mondială în 1966, va înfrunta selecţionata Italiei în finala EURO 2020, programată duminică seara (22:00 – ora României), tot pe stadionul Wembley.
sursa foto: Facebook\ UEFA EURO 2020
Anglia a intrat in faliment din cauza acestei amenzi imense. D
La m3ciul urmator
30k suporterii.. arbitrul din semifinale cât i-o fi costat?
Nu bagă jucătorii o îngenunchiere şi îi iartă şi pe ei?
Au ajuns la fel de ghiolbani ca bombardierii nostri. Unde este bunul simt britanic de alta data? S-a dus dracu cu Brexitul lor cu tot.