G4Media.ro

UE, sancțiuni pentru Belarus în şapte sectoare economice după deturnarea avionului Ryanair

UE, sancțiuni pentru Belarus în şapte sectoare economice după deturnarea avionului Ryanair

Uniunea Europeană a decis luni să impună sancţiuni în şapte sectoare economice Belarului, cu scopul de a ”afecta sursele de venit ale regimului lui Aleksandr Lukaşenko”, transmite News.ro. Această consolidare vizează să sancţioneze deturnarea unui avion de linie al companie irlandeze low-cost Ryanair în vederea arestării jurnalistului Roman Protasevici şi reprimarea opoziţiei.

”Avem sancţiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancţiuni în şapte sectoare economice, de la armament, la tutun şi la îngrăşăminte, adică potasiu”, a precizat un diplomat european. ”Aceste măsuri vor afecta în mod masiv Belarusul şi veniturile statului şi, astfel, fondurile de care depind Lukaşenko şi regimul său”, a subliniat ministrul german de Externe Heiko Maas.

Miniştrii confirmă luni acordul politic la care au ajuns vineri capitalele cu privire la sectoarele economice vizate, iar acte juridice urmează să fie finalizate în Consiliul European prevăzut la 24-25 iunie, ”dacă totul merge bine”, a declarat un diplomat implicat în negocieri.

Ei îşi pun totodată ”amprenta” prin adăugarea a 78 de nume şi opt entităţi pe lista cu oficiali belaruşi sancţionaţi din cauza reprimării opoziţiei, dintre care şapte sunt implicaţi în deturnarea zborului Ryanair în vederea arestării a doi pasageri, jurnalistul Roman Protasevici şi partenera sa rusoiscă Sofia Sapega.

Între cele 78 de persoane vizate de sancţiuni se află miniştrii Transportului şi Apărării, potrivit unor diplomaţi, scrie Reuters.

UE urmează să înceteze importuri ale anumitor tipuri de potasă şi de produse petroliere din Belarus sau reexportate din Belarus ca diesel, confirmă mai multe surse AFP. Uniunea urmează totodată să interzică importul unor produse destinate fabricilor de tutun, precizează el.

Prin sancţiuni se interzice, de asemenea, acordarea oricărui împrumut bancar statului belarus, Băncii centrale belaruse sau băncilor şi entităţilor deţinute majoritar de stat. Se interzice totodată vânzarea anumitor produse financiare – titluri de valoare mobiliară, servicii de investiţii şi produse de asigurări.

UE îşi consolidează, de asemenea, embargoul impus armamentului, incluzând arme de vânătoare şi sport, şi interzice vânzarea de bunuri cu dublu uz civil şi militar şi materiale de supraveghere.

sursa foto: Administrația Prezidențială Belarus

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.