Home » Articole » Ucraina își întețește războiul informațional pentru a prăbuși moralul trupelor ruse

Ucraina își întețește războiul informațional pentru a prăbuși moralul trupelor ruse

Ucraina își întețește războiul informațional pentru a prăbuși moralul trupelor ruse
sursa foto: Captură Telegram
Ascultă articolul

Armata ucraineană afirmă că soldații ruși ruși sunt demoralizați, drept pentru care le-a cerut din nou acestora să se retragă. Informațiile nu au putut fi însă verificate, dar ele demonstrează că Kievul speră ca, astfel, recentele lor avansuri să schimbe cursul războiului, transmite THE NEW YORK TIMES, citat de Rador.

Forțele ucrainene și-au întărit controlul asupra a mii de kilometri din nord-estul țării, iar oficialii au căutat să profite de această ocazie din teren, urmărind și un alt aspect: moralul forțelor rusești în retragere.

- articolul continuă mai jos -

Armata Ucrainei le-a cerut din nou soldaților ruși să se predea, pretinzând totodată că a capturat deja un mare număr de prizonieri ruși de război. Fără să prezinte vreo probă, marți, înaltul comandament al țării a pretins că Moscova a încetat să mai trimită noi trupe din cauza că „mulți voluntari refuză categoric să mai lupte în actualele condiții”.

Toate aceste informații nu au putut fi însă verificate, dar înalți oficiali ucraineni consideră că pierderea bruscă și totodată jenantă a unor teritorii reprezintă o nouă ocazie de a-i convinge pe soldații ruși de faptul că luptă pentru o cauză pierdută.

Armata ucraineană lansează o ofensivă și în sud, deși informațiile furnizate sunt limitate, iar accesul pe front al jurnaliștilor a fost oprit, asta făcând ca multe din informații să fie greu de verificat. Armata nu a precizat numărul prizonierilor ruși capturați, dar a-i convinge pe ruși să se predea reprezintă ideea centrală a strategiei acestei ofensive.

Serviciile de informații ale armatei ucrainene au difuzat ceea ce, în opinia lor, ar fi o serie de convorbiri ale soldaților ruși, în care aceștia se plâng de o lipsă a livrărilor de armament și de o lipsă de apă și de alimente de bază. Nici aceste interceptări nu au putut fi însă verificate de surse independente. (Traducerea: Alexandru Danga)

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole