Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Turcia a denunţat duminică vizita ministrului israelian de extrema dreaptă Itamar Ben Gvir pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est – sector ocupat de Israel – pentru a se ruga, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Condamnăm ferm vizita făcută la Moscheea Al-Aqsa de unii miniştri israelieni, sub protecţia poliţiei israeliene şi însoţiţi de grupuri de colonişti israelieni”, a declarat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.
Ministrul israelian pentru securitatea naţionale a condus public duminică dimineaţă o rugăciune evreiască în acest lăcaş de înaltă sensibilitate pentru musulmani, unde se află moscheea Al-Aqsa.
Esplanada, al treilea loc sfânt al islamului, construită pe ruinele celui de-al doilea templu evreiesc distrus în anul 70 de romani, este considerat un butoi de pulbere în care cel mai mic incident poate degenera într-un conflict regional. Pentru evrei, acesta este Muntele Templului, locul cel mai sfânt al iudaismului.
„Securitatea moscheii al-Aqsa şi prezervarea identităţii sacre a Ierusalimului nu sunt doar priorităţi regionale, ci şi o responsabilitate fundamentală în numele conştiinţei colective a umanităţii”, se afirmă în comunicat.
În virtutea unui status quo decretat după cucerirea Ierusalimului de Est de către Israel în 1967, non-musulmanii pot să meargă pe esplanadă la ore precise, fără a se ruga acolo, dar această regulă este încălcată din ce în ce mai des de un număr crescând de evrei naţionalişti.
Iordania, care administrează esplanada, dar ale cărei puncte de intrare sunt controlate de Israel din 1967, a condamnat „practicile ministrului extremist”, fără să se ţină cont că Ierusalimul de Est este un „oraş ocupat”.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat în cursul zilei pentru a asigura că „politica Israelului de a menţine status quo-ul asupra Muntelui Templului nu s-a schimbat şi va rămâne neschimbată”, conform AFP.
Gesturile provocatoare fac rău tuturor. O escaladare a conflictului ar întârzia probabil apariția prim-ministrului în fața unui judecător, dar viețile oamenilor, indiferent de etnie, sunt fără preț.
G4Media ești pro-palestinian ?