Home » Articole » Tudorel Toader și-a luat patru zile de concediu în plină criză în justiție după criticile dure al Comisiei de la Veneția și publică postări ciudate pe Facebook

Tudorel Toader și-a luat patru zile de concediu în plină criză în justiție după criticile dure al Comisiei de la Veneția și publică postări ciudate pe Facebook

Tudorel Toader și-a luat patru zile de concediu în plină criză în justiție după criticile dure al Comisiei de la Veneția și publică postări ciudate pe Facebook
Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
Ascultă articolul

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a luat în această săptămână patru zile de concediu, în plină criză în justiție după criticile dure transmise vineri pe tema modificărilor la legile justiției și la Codurile Penale. Potrivit programului oficial anunțat pe site-ul ministerului, ministrul Toader se află în concediu în zilele de luni, marți, joi și vineri. Secretarul de stat, Marieta Safta, a demisionat pe motiv că este magistrat detașat în MJ iar noile reguli adoptate prin OUG ar fi plasat-o in afara legii.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Pe de altă parte, ministrul justiției este activ pe Facebook, chiar și din concediu. În jurul orei 11, ministrul a postat următorul comentariu, cu precizarea stranie ”mesajul va fi șters peste o oră!”.

”Raspuns
pentru cei ce nu vor sa inteleaga:
Comisa de la Venetia nu a luat in discutie modificarile survenite prin OUG pentru modificarea legilor justitiei.
Un astfel de aviz ar urma sa fie adoptat la plenara din decembrie 2018 !
PS: mesajul va fi sters peste o ora !”

Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat vineri demisia ministrului justiției, pe care l-a acuzat de ”comportament iresponsabil” pentru că a inclus în ordonanța de urgență pe justiție prevederi fără nicio legătură cu solicitările Comisiei de la Veneția, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni.

Comisia de la Veneția a stabilit, într-o opinie adoptată vineri, că schimbarea propusă a legislației penale în României slăbește atât lupta anti-corupție, cât și combaterea altor infracțiuni grave.

În opinia citată, Comisia de la Veneția critică multe dintre amendamentele depuse de coaliția PSD-ALDE la Codul Penal și Codul de Procedură Penală și spune că acestea slăbesc capacitatea de luptă împotriva corupției și criminalității organizate.

Sursa foto: Inquamphotos/ Autor: Octav Ganea

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole