Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a anunţat, într-un mesaj postat duminică pe reţeaua sa Truth Social, că ”nouă nave iraniene” au fost scufundate şi cartierul general al marinei iraniene a fost ”în mare parte distrus”, transmit AFP şi Reuters.
”Tocmai am fost informat că am distrus şi scufundat nouă 9 nave iraniene, unele relativ mari şi importante. Le urmărim pe restul. Şi ele vor ajunge în curând pe fundul mării. Într-un alt atac, le-am distrus o mare parte din cartierul general naval”, a scris Trump.
Liderul de la Casa Albă, care supervizează de reşedinţa sa de la Mar-a-Lago ofensiva forţelor americane contra Iranului, nu a făcut deocamdată niciun comentariu legat de moartea a trei soldaţi americani şi rănirea altor cinci în cadrul operaţiunii militare împotriva Iranului.
Trump declarase, pentru postul de televiziune Fox News, că 48 de lideri iranieni, printre care ghidul suprem ayatollahul Ali Khamenei, au fost ucişi până acum în ofensiva americano-israeliană lansată sâmbătă împotriva Iranului, acţiune care ”avansează rapid”.
Iranul a ripostat atacând Israelul şi mai multe ţări din regiunea Golfului ce găzduiesc baze militare americane. Nouă persoane au fost ucise duminică din cauza prăbuşirii unei clădiri lovite de o rachetă iraniană în localitatea Beit Shemesh, din centrul Israelului.