Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donald Trump a comparat administraţia preşedintelui Joe Biden cu poliţia secretă a Germaniei naziste, remarci făcute sâmbătă la un eveniment privat cu donatori, relatează NBC News, conform News.ro.
Fostul preşedinte a făcut aceste comentarii în timp ce vorbea despre problemele sale juridice, atacându-i pe procurorii din aceste cazuri şi deplângând recentele inculpări în Arizona a mai multor foşti consilieri de top ai săi, alături de 11 aşa-numiţi falşi electori de la alegerile din 2020.
„Aceşti oameni conduc o administraţie Gestapo”, a spus Trump, potrivit înregistrării audio a evenimentului. „Şi este singurul lucru pe care îl au. Şi este singura modalitate prin care vor câştiga în opinia lor”.
„Odată ce am fost pus sub acuzare, am spus: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile””, a adăugat Trump, spunând că Biden este „cel mai rău preşedinte din istoria ţării”. „Este extrem de incompetent. Este corupt ca naiba. Este candidatul Manchurian”.
Fostul preşedinte a adăugat că nu se lasă deranjat prea tare de problemele sale juridice.
Articolul continuă mai jos
„Dacă îţi pasă prea mult, ai tendinţa de a te sufoca. Şi, într-un fel, mie nu-mi pasă. Doar că, ştiţi, asta este viaţa”, a spus el.
El a recunoscut, totuşi, că a fost surprins când a fost pus sub acuzare. „Odată ce am fost pus sub acuzare, am spus: ‘Sfinte S…, tocmai am fost pus sub acuzare’. Eu. Am fost pus sub acuzare'”, a spus Trump.
De asemenea, el l-a numit pe Jack Smith, avocatul special care instrumentează două cazuri federale împotriva lui Trump, un ” ticălos” şi ” dezaxat”.
Trump a făcut remarcile la clubul său Mar-a-Lago, unde s-au adunat sute de donatori.
ce-i drept, trump e cel mai mare specialist in coruptie, urmat aproape de familia lui.
Vai de steaua lui..medicamenteeeeeeeee urgent
Și atârnachii pesedeului îl acuză pe ND că nu face nimic :))