Home » Analize » Trump anunță că încetează negocierile cu talibanii/ O întâlnire secretă a fost anulată în ultimul moment

Trump anunță că încetează negocierile cu talibanii/ O întâlnire secretă a fost anulată în ultimul moment

Trump anunță că încetează negocierile cu talibanii/ O întâlnire secretă a fost anulată în ultimul moment
Sursa foto: Facebook/ Donald Trump
Ascultă articolul

Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă seara că pune capăt ”negocierilor de pace” purtate de un an cu talibanii pentru a contribui la încetarea a 18 ani de conflict în Afganistan, deşi părea că existau şanse de a se ajunge la un acord istoric, relatează duminică AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Statelor Unite a dezvăluit de asemenea că iniţial urma să se întâlnească duminică la Camp David, ”separat” şi în cel mai mare ”secret” cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu ”principalii lideri talibani”. „Aceştia erau în drum spre Statele Unite în această seară”, dar „am anulat imediat întâlnirea”, a precizat el pe Twitter.

- articolul continuă mai jos -

”Din păcate, în încercarea de a creşte presiunea”, talibanii ”au recunoscut un atac la Kabul în care au fost ucişi unul dintre marii noştri soldaţi şi alte 11 persoane”, a subliniat Trump, justificându-şi decizia surprinzătoare de ”a opri negocierile de pace”.

Atacul de joi a fost al doilea comis în câteva zile în capitala afgană, revendicat de insurgenţi în pofida ”acordului de principiu” pe care emisarul american Zalmay Khalilzad susţine că l-a încheiat în cursul discuţiilor de la Doha.

Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a revenit joi la Doha, în Qatar, pentru a relua negocierile cu talibanii în vederea unui acord care să permită o retragere militară a Statelor Unite din Afganistan, notează AFP, citând un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Duminică, emisarul american a afirmat că a încheiat a noua rundă de negocieri cu talibanii la Doha, deplasându-se apoi la Kabul, unde a prezentat guvernului afgan un ‘acord de principiu’ cu aceştia.

Proiectul de acord prevede o retragere în etape: într-o primă fază, în primele 135 de zile, armata SUA ar urma să se retragă din cinci baze, iar numărul militarilor să fie redus de la 13.000-14.000 în prezent, la 8.600. Textul ar urma să includă un calendar cu diminuări ulterioare ale efectivelor, dacă vor fi întrunite condiţiile necesare.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole