Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După mai bine de un deceniu în Parlamentul European, Siegfried Mureșan este considerat unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai României în instituțiile europene. Spre deosebire de majoritatea liderilor politici de la București, care au trecut prin administrația publică, Parlament sau Guvern înainte de a ajunge la Bruxelles, Siegfried Mureșan și-a început ascensiunea direct în structurile Uniunii Europene și ale Partidului Popular European (PPE). Acum, el este vicepreședintele Partidului Popular European, este negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul buget UE și conduce și delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
Siegfried Mureșan s-a născut la 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba germană din cadrul Academiei de Studii Economice din București, după care și-a continuat studiile în Germania, unde a obținut un master în economie și management la Universitatea Humboldt din Berlin.
Vorbește fluent româna, germana, engleza și franceza.
Imediat după ce a terminat masterul, în 2006, a intrat într-un stagiu de 3 ani în Bundestag (Parlamentul German) unde a ajuns până la funcția de consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene.
În 2009, Mureșan a ajuns la Bruxelles, consilier al europarlamentarului Monica Macovei. Colaborarea cu fostul ministru al Justiției i-a dat acces la cercurile Partidului Popular European(PPE), cea mai mare familie politică europeană.
Între 2011 și 2014, după un concurs organizat de PPE, a ocupat funcția de consilier politic pentru politici economice și sociale, iar apoi consilier politic principal. La acel moment era unul dintre puținii români care ocupau o poziție tehnică importantă în aparatul administrativ al PPE.
În 2014, după mai mulți ani petrecuți în structurile europene, Siegfried Mureșan a candidat pentru prima dată la alegeri în România. A fost inclus pe listele pentru alegerile europarlamentate ale Partidului Mișcarea Populară (PMP), apropiat președintelui de la acel moment, Traian Băsescu, și a fost ales.
Mandatul său s-a concentrat încă de la început asupra politicilor economice, a bugetului Uniunii Europene și a relațiilor dintre UE și statele din Parteneriatul Estic.
Un moment important în cariera sa politică a fost în 2018, când a părăsit PMP și s-a înscris în Partidul Național Liberal.
Transferul a dus la conflict politic între cele două formațiuni. Liderii PMP l-au acuzat de oportunism politic și au criticat PNL pentru că ar racola parlamentari europeni.
PMP chiar a dat un comunicat de presă prin care i-a cerut lui Siegfried să plece din Parlamentul European pe motiv că „şi-ar fi negociat trecerea la PNL”.
Și tot atunci, a fost acuzat de diverși lideri PMP că a folosit în campania electorală cu bani proveniți din dosarul „Microsoft” – prin intermediul lui Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”. „Uitaţi-vă pe cine am susţinut eu. Am susţinut pe Cristi Preda, pe Siegfried Mureșan, care a plecat din partid. Nu ţi-e rușine?! Să o faci pe moralul, pe moralistul, când banii tăi din campanie au fost de la Pinalti din Microsoft?!”, spunea Elena Udrea, în 2018, într-un interviu dat Gazetei Sporturilor, citat de Evz.ro.
Acuzația Elenei Udrea nu a fost dovedită niciodată.
În paralel cu activitatea din Parlamentul European, influența lui Siegfried Mureșan în cadrul Partidului Popular European a crescut constant.
A fost numit purtător de cuvânt al PPE(2015), apoi vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European(2019) și ulterior vicepreședinte al Partidului Popular European.
În Parlamentul European este cunoscut în special pentru activitatea desfășurată în domeniul bugetului Uniunii Europene, fiind raportor sau negociator pentru mai multe bugete anuale și pentru dosare economice importante.
De asemenea, este co-raportor pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene după anul 2027.
Un capitol important al activității sale îl reprezintă Republica Moldova. Mureșan conduce delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova și s-a numărat printre cei mai vocali susținători ai apropierii Chișinăului de Uniunea Europeană. A pledat constant pentru acordarea de sprijin financiar, accelerarea reformelor și deschiderea negocierilor de aderare.
Siegfried Mureșan este unul dintre reprezentanții curentului pro-european din PNL. S-a pronunțat constant în favoarea consolidării Uniunii Europene, întărirea NATO, sprijinirea Ucrainei după invazia Rusiei, sancțiunilor împotriva Federației Ruse.
În ultimii ani a avut numeroase dispute publice cu guvernele conduse sau susținute de PSD. Criticile sale au vizat în special absorbția fondurilor europene, statul de drept, PNRR și politica bugetară.
Siegfried Mureșan nu a fost implicat în anchete penale de corupție.
În 2024, Sigfried Mureșan și soția sa, Cătălina Manea, aveau în proprietate o casă în localitatea Kortenberg, Belgia, cumpărată în 2020. Imobilul are o suprafață de 260 m² și este amplasat pe un teren de 373 m².
În România, soția europarlamentarului, a primit prin moștenire, în 2008 o casă de locuit de 270 m² (cotă-parte 1/2), un apartament de 75 m² și un teren intravilan de 180 m², toate în Brașov.
În declarația de avere europarlamentatul a declarat că are patru autoturisme: Volkswagen (fabricat în 2010), Fiat (2014), Mercedes (2021), Mini (2024).
Siegfried Mureșan a declarat, în 2024, investiții de aproape 1,2 milioane de euro în itluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice. Familia deține conturi curente și de economii în mai multe jurisdicții financiare, inclusiv Belgia, România și platforma Revolut.
Europarlamentarul a declart și că deține acțiuni la mai multe companii internaționale Tesla Inc, UiPath Inc, Bloom Energy Corp, Magna International, Plug Power, Fisker Inc.
Familia are și datorii – un credit bancar la ING Belgia de 550.000 de euro, scadent în 2035.
În ultimul an fiscal declarat Siegfried Mureșan a avut un salariu de la Parlamentul European de 93.793 euro, diurne și indemnizații de călătorie: 71.514 euro. Soția sa, Cătălina Manea, a câștigat puțin peste 100.000 de euro de la Banca Europeană de Investiții (Luxemburg).