Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând ţării să ia măsurile fiscale corective pentru a ţine sub control cheltuielilor public în creştere, informează Novinite, citată de Agerpres.
Ca parte procedurii, UE stabileşte limite obligatorii privind creşterea cheltuielilor guvernamentale nete ale Bulgariei, recomandând să nu depăşească 4,2% în 2026, 3,4% în 2027, 3,4% în 2028, şi 3,2% în 2029. Aceşti parametri sunt meniţi să asigure ieşirea Bulgarii din procedura de deficit excesiv până în 2029.
De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a stabilit un termen limită pentru conformare, cerând Bulgariei să ia deciziile eficiente corective şi să trimită până în 15 octombrie 2026 măsurile relevante, împreună cu proiectul de buget pe 2027. Acest document trebuie prezentat atât Comisiei Europene cât şi Eurogrupului.
Raportarea progreselor se efectuează de două ori pe an. Bulgaria trebuie să ofere actualizări privind progreselor anuale în fiecare primăvară, până în 30 aprilie, şi în fiecare toamnă, până în 15 octombrie, prin proiectul de buget, până când deficitul este pe deplin corectat.
Cadrul UE permite, de asemenea, o oarecare flexibilitate a ţintelor fiscale până în 2028, dacă abaterile sunt legate de cheltuielile din domeniul apărării.
În plus, autorităţile de la Sofia trebuie să includă date detaliate privind cheltuielile din domeniul apărării planificate şi actuale, inclusiv investiţiile şi cheltuielile finanţate prin programul SAFE, pentru a asigura deplina transparenţă a raportării fiscale.
Ministerul de Finanţe din Bulgaria a prezentat deja proiectul de buget pentru 2026, în care se previzionează un deficit de 5,7% din PIB. Cadrul fiscal pe termen mediu pentru 2026 – 2028 prevede deficit de 5,7% din PIB în 2026, de 3,8% din PIB în 2027, şi 3% din PIB în 2028.